Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

12.000 de oameni sunt blocați efectiv în Sievierodoneţk: Zelenski acuză că bombardamentele rușilor sunt nebunești

YouTube
Volodimir Zelenski

Confruntări armate considerate prea periculoase împiedică evacuarea civililor de la Sievierodoneţk şi nu mai există ”nicio posibilitate de a părăsi oraşul”, a avertizat guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai. Norwegian Refugee Council (NRC), o organizaţie nonguvernamentală (ONG) a cărei majoritate a personalului se afla la Sievierodoneţk înainte de invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie, estimează că în oraş ar fi rămas până la 12.000 de oameni. Adjuncta ministrului ucranean al Apărării Ganna Maliar estimează că unul dintre obiectivele Moscovei este ”încercuirea trupelor ucrainene şi complicarea situaţiei, cu scopul de a ne şantaja mai târziu cu aceste trupe încercuite, ceea ce putem numi în general «cazan»”.

Un jurnalist francez de la postul BFMTV, Frédéric Leclerc-Imhoff, care se afla într-un vehicul umanitar care evacua civili, a fost ucis luni la Sievierodoneţk. Un ”rezervor de acid azotic” de la uzină chimică din Sevierodoneţk, a fost ”atins” marţi într-un atac rusesc, a anunţat Serghii Gaidai, care a îndemnat locuitorii să nu iasă din adăposturi anti-aeriene.

El i-a îndemnat pe locuitorii acestui oraş, ”distrus în proporţie de 90%”, să rămână în adăposturi şi ”să pregătească măşti pentru faţă înmuita într-o soluţie de sodă”, după atingerea rezervorului. ”Având în vedere prezenţa unei producţii chmice la scară mare la Sievierodoneţk, atacurile armatei ruse în acest oraş prin bombardamente aeriene oarbe sunt pur şi simplu nebuneşti”, a denunţat marţi noaptea, într-un mesaj video, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. ”Însă în a 97-a zi a unui asemenea război, nu maimiră pe nimeni că orice nebunie este absolută acceptabilă din punctul de vedere al militarilor ruşi, a comandanţilor ruşi, a soldaţilor ruşi”, a denunţat el. În Donbas (est), forţele ruse se află pe punctul de a cuceri Sievierodoneţkul, un oraş strategic pe care-l ”controlează în cea mai mare parte”, anunţa marţi Serghii Gaidai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.