DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

20.000 de migranţi africani aflaţi în drum spre Europa, în principal din Libia, au fost salvaţi în deşertul Nigerului

AP
desert, morti

Aproximativ 20.000 de migranţi africani aflaţi în drum spre Europa, în principal prin Libia, au fost salvaţi începând din 2016 în deşertul Nigerului, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), citată de France Presse, potrivit agerpres.ro.

"Din aprilie 2016, OIM a salvat aproape 20.000 de migranţi în timpul operaţiunilor sale în Niger", cu "o medie de 1.200 de migranţi pe lună" salvaţi.

La 15 iunie, 406 migranţi, dintre care şapte femei şi patru copii blocaţi în deşertul Sahara, au fost salvaţi, a subliniat agenţia ONU.

Citește și: Antenele mută în forță! Cine vine la conducere, începând cu această lună

Printre ultimii migranţi salvaţi sunt cetăţeni din paisprezece ţări din Africa de Vest, inclusiv Guineea, Mali şi Coasta de Fildeş, a relatat agenţia pe pagina sa de Facebook.

"Am mers câteva ore sub soarele arzător al deşertului, fără apă şi fără a avea idee despre locul unde mergeam", a declarat salvatorilor Amadou, un tânăr din Mali de 27 de ani.

În multe cazuri, migranţii mor de foame şi mai ales de sete după ce au fost abandonaţi de contrabandişti, se rătăcesc în deşert sau sunt victime ale unei defecţiuni la maşină.

Supravieţuitorii sunt adăpostiţi în centrele de primire ale OIM, unde primesc hrană, prim ajutor şi sprijin psihosocial.

Citește și: Rareș Bogdan surprinde! Reacție legată de principalul rival

Cei care doresc vor fi apoi transportaţi în ţara lor de origine, asigură OIM. Fluxul migranţilor spre Libia şi Europa a scăzut după vârful înregistrat în 2017.

În timpul unei vizite la începutul lunii mai la Niamey a cancelarului german Angela Merkel, preşedintele Nigerului Mahamadou Issoufou a remarcat că fluxul de migranţi care trec prin Niger s-a redus de la 150.000 pe an la mai puţin de 10.000, după măsuri drastice luate de autorităţi.

Pentru a descuraja traficanţii, Nigerul a votat în 2015 o lege foarte severă făcând infracţiunile acestora pedepsite cu până la 30 de ani de închisoare. Armata şi-a multiplicat patrulele în deşert pentru a-i descuraja pe migranţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.