Un număr de 29 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, trei dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, luni, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 15 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe solicitări, în număr patru, au fost pentru Salvamont Prahova, urmat de Salvamont Municipiul Braşov, cu trei apeluri, şi Salvamont Cluj şi Zărneşti, cu câte două intervenţii.
"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 29 de persoane. Dintre acestea, trei au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 24 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană", menţionează reprezentanţii Salvamont.
29 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Articole Similare

302
Pată neagră pe obrazul armatei române: militari arestați pentru trafic de droguri
302

840
Suveică fiscală cu banii statului: Administratorul unor firme 'mufate' la bani publici, în arest pentru că nu-și plătea dările la stat
840

1.764
Biserica Ortodoxă Română, în „război” cu Bruxellesul pe o temă extrem de sensibilă: scandalul care a generat o reacție fermă
1.764

1.627
Fraudă în cascadă cu banii pensionarilor: Două surori cu funcții-cheie, care au tras 'din pix' aproape 1,5 milioane de lei, scăpate prin prescripție
1.627

32
Doi minori au fost reţinuţi după ce au furat mai multe obiecte de cult dintr-o biserică
32

60
Colete preluate din ţări ale UE şi nelivrate în România. Prejudiciul se ridică la 350.000 de euro
60

4.316
Scandal la Uzina Mecanică Sadu. Angajații reacționează dur după declarațiile ministrului Apărării și acuză afirmații „false și defăimătoare”
4.316

3.576
Decizie în instanță pentru Horațiu Potra: 'Șeful mercenarilor', obligat la plată prin hotărâre judecătorească
3.576

27
Ministrul Justiției, discuții cu ambasadorul Marii Britanii. Combaterea traficului de persoane, pe agendă
27

1.321
Bărbat arestat după ce ar fi preluat mașini pentru dezmembrare și nu a mai plătit proprietarii. Șapte persoane reclamă prejudicii
1.321

3.512
DOCUMENT | Lovitură în dosarul Ayahuasca: CCR respinge excepția ridicată de Gelu Oltean și Vanessa Youness. Articolul contestat rămâne în vigoare
3.512

3.890
VIDEO | 62 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu estimat la aproape 5 milioane de lei
3.890

71
BNR în alertă: Imaginea lui Mugur Isărescu şi cea a șefului Bitdefender folosite într-o înşelătorie online cu investiţii
71

















Comentează