Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

312 candidaturi de 60 de naţionalităţi aspiră la ediţia de anul acesta a Premiilor Prinţesa de Asturias

Radiocable.com
Premiul Prinţesa Asturias

În total 312 candidaturi de 60 de naţionalităţi aspiră la ediţia de anul acesta a Premiilor Prinţesa de Asturias, cele mai prestigioase premii din Spania, în cadrul ediţiei cu numărul 40 şi după ce joi s-a încheiat termenul de prezentare a candidaţilor, relatează vineri EFE.

Printre aceste candidaturi se numără universităţi, instituţii academice şi culturale, centre de cercetare internaţionale, ambasadori ai Spaniei, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în Spania sau laureaţi ai precedentelor ediţii.

Peste 170 de personalităţi, experţi în fiecare dintre categorii vor face parte din cele opt jurii - câte unul pentru fiecare dintre cele 8 Premii - ale căror reuniuni vor avea loc între lunile mai şi iunie, potrivit Agerpres.ro.

Ceremonia de înmânare a premiilor va avea loc, cum este se obişnuieşte, în luna octombrie într-o gală prezidată de Regii Spaniei şi Infanta Sofia la Oviedo, capitala regiunii Asturias (nord).

Cele opt premii Prinţesa de Asturias sunt pentru următoarele categorii: Artă, Ştiinţe Umane şi Literatură, Ştiinţe sociale, Comunicare şi Ştiinţe umaniste, Concordie, Cooperare internaţională, Cercetări ştiinţifice şi tehnice, şi Sport.

Premiile sunt acordate acelor persoane sau instituţii care contribuie prin munca şi meritele lor în domeniul ştiinţelor, tehnicii, culturii, ştiinţelor sociale, umanitare, progresului şi bunăstării sociale într-un mod extraordinar şi exemplar.

Fiecare Premiu Prinţesa de Asturias constă într-o reproducere a statuetei concepute de Joan Miro - simbol reprezentativ al premiului - un cec în valoare de 50.000 de euro, o diplomă şi o insignă.

Anul trecut au fost premiaţi şapte cercetători pentru dezvoltarea primelor vaccinuri anti-COVID-19 (Cercetare) - biologul ungar Katalin Kariko; imunologul american Drew Weissman; medicii germani Ugur Sahin şi Ozlem Tureci; biologul canadian Derrick Rossi; vaccinologul britanic Sarah Gilbert şi biochimistul american Philip Felgner - jurnalista şi scriitoarea americană Gloria Steinem (Comunicare), bucătarul şef spaniol José Andrés (Concordie), înotătoarea spaniolă Teresa Perales (Sport), scriitorul francez Emmanuel Carrere (Literatură), artista sârbă Marina Abramovic (Arte), ONG-ul internaţional Africa Campaign for Female Education (Cooperare) şi economistul indian Amartya Sen (Ştiinţe Sociale).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.