3.469 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România - Centrele de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigări, ocupate în proporţie de 66,2%.

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-03-2022

Actualizat: 08-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 3.469 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, potrivit Agerpres.

"3.469 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală", precizează MAI.

Complementar, pot beneficia de suportul organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul migraţiei.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 66,2%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, 80.044 de persoane, dintre care 29.636 de cetăţeni ucraineni, au intrat în ţară, iar 89.164 de persoane, dintre care 26.551 de cetăţeni ucraineni, au părăsit teritoriul României.

Totodată, 19.066 de mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare şi 22.784 pe sensul de ieşire.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri