DNA transmite că, în luna ianuarie, în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie, au fost condamnaţi 54 de inculpaţi, prin 27 de hotărâri judecătoreşti definitive, pentru infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fraudarea fondurilor europene, potrivit Agerpres.
Conform DNA, printre cei condamnaţi definitiv se află un vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, foşti directori de bancă, nouă inculpaţi într-un dosar de corupţie privind desfăşurarea jocurilor de noroc, un inspector antifraudă, funcţionari APIA.
Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 54 de inculpaţi variază între 9 ani şi 1 an cu amânarea pedepsei.
Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă.
54 de inculpaţi, condamnaţi în luna ianuarie în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie, anunță DNA
București
9°C
Articole Similare

222
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
222

18
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
18

3.984
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
3.984

2.795
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament
2.795

3.709
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
3.709

1.892
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
1.892

2.207
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
2.207

4.605
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.605

71
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
71

16
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
16

1.991
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.991

936
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
936

2.787
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.787
















Comentează