Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A apărut primul număr din martie al Tribunei - cea mai importantă revistă de cultură din România

Tribuna
trebuna 6.03.2022

Semnalăm apariția numărului 468/1 martie 2022 al Revistei de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o tradiție istorică de peste 135 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.

Sumarul ediției reunește și de această dată articole inedite, într-o diversitate de rubrici aparținând unor domenii precum: filosofie, eseu, istorie  și critică literară, poezie, teatru, etc.

Printre cele mai reprezentative articole se remarcă editorialul semnat de Mircea Arman, care abordează o temă de maximă importanță și actualitate: „Dominația prin mașinalizare - digitalizarea”. În pagina a doua este semnalată apariția celui mai recent volum al Editurii Tribuna: „Reclădirea eticii”, de Andrei Marga. Cel care este și autorul rubricii diagnoze, în acest număr textul său poartă titlul „Heideger (Schwarze Hefte 9) și lumea ce avea să vină”.

Continuă, în cadrul rubricii filosofia, expunerea lui Viorel Igna începută în numărul precedent, „Discursul metafisic despre lumină”, iar la eseu Iulian Cătălui vine cu al treilea episod al analizei intitulate „Teatrul de comedie și modalități ale comicului în secolul XX: analiză, istorie și reprezentanți”. Ca în fiecare număr, detalii inedite de istorie literară, în rubrica deja consacrată cu acest titlu, sunt scoase la lumină de Radu Bagdasar. Ani Bradea, în rubrica social, prin „Recurs la magie” aduce în atenția cititorilor o expoziție tematică (Athena Dumitriu, „Cămașa ciumei”), iar Laura Poantă, într-un text cu titlu sugestiv, „Valurile urii”, face o analiză a reacțiilor și comportamentelor umane în situații pandemice.

Despre cărți în actualitate și alte comentarii literare, scriu în Tribuna din 1 martie: Adrian Lesenciuc, Adrian Dinu Rachieru, Irina Lazăr, Alexandru Sfârlea și alții. Paginile de poezie găzduiesc versuri de Ion Cristofor și Mihai Dionis Barbu. Rubrici precum: esoterism; memoria literară; plastica, teatru sau însemnări din La Mancha întregesc sumarul revistei ilustrate de pictorul Doru Cernea.

Noul număr al Tribunei, 468 - aferent perioadei cuprinse între 1 și 15 martie 2022, poate fi achiziționat de la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.