Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A câștigat Cupa Africii și acum a aflat că suferă de malarie

Kouame

Atacantul echipei Fiorentina, Christian Kouamé, recent câştigător al Cupei Africii pe Naţiuni cu Coasta de Fildeş la Abidjan, este indisponibil până la noi ordine după ce s-a îmbolnăvit de malarie, a anunţat miercuri clubul italian, informează News.ro.

"În noaptea de 20 spre 21 februarie, Christian Kouamé a făcut febră şi nu s-a simţit bine. Analizele efectuate au arătat că a contractat malaria", a explicat Fiorentina într-un comunicat de presă.

"El a primit tratamentul necesar şi va fi supus unor teste suplimentare în zilele următoare", a adăugat clubul, locul 7 în campionatul italian, fără a da indicaţii cu privire la durata indisponibilităţii sale.

Kouamé, în vârstă de 26 de ani, a jucat în patru meciuri la Cupa Africii pe Naţiuni 2023, cel mai recent în sferturile de finală cu Mali (victorie a Coastei de Fildeş cu 2-1, după prelungiri).

În acest sezon, el a avut 14 apariţii în campionatul italian (marcând 1 gol) pentru Fiorentina, clubul său din 2020. Ultima dată a jucat pentru Viola la 29 decembrie 2023.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.