Premium
de Răzvan Zamfir, jurnalist
De la aparitia sentimentelor incoace, oamenii s-au sinucis din dragoste. S-au sinucis din dragoste, la propriu si la figurat. In politica romaneasca, dincolo de povestile superficiale ale canapelelor din birourile sefilor de partid, doar doua astfel de acte de sacrificiu motivat de emotie merita retinute.
In 1918, printul Carol isi anunta renuntarea la tron ca urmare a casatoriei morganatice cu domnisoara Lambrino. Aproape un secol mai tarziu, in 2017, Traian Basescu renunta la mostenirea sa politica pentru a-si dovedi loialitatea fata de Elena Udrea.
Cand mostenitorul Coroanei Romaniei a ales dragostea – sau hormonii – in detrimentul responsabilitatilor dinastice, Guvernul s-a implicat in ceea ce urma sa devina o afacere de stat. Inima printului a opus rezistenta, iar casatoria cu Ioana Lambrino a fost aparata chiar si cu gloante. Un glont in piciorul Altetei Sale Regale, mai exact. Peste veac, fostul presedinte Traian Basescu avea sa apere libertatea Elenei Udrea cu amendamente, punand in pericol vocatia antipesedista a Partidului Miscarea Populara si pozitia de parlamentari ai Opozitiei pe care deputatii si senatorii partidului si-o asumasera inca de la preluarea mandatului.
Insa, daca viitorul Rege Carol al II-lea a putut fi razgandit, de cateva ori, iar jocul de-a Regele si cetateanul Caraiaman a continuat pana in 1930, atunci cand revenirea sa pe tron a pus capat crizei dinastice, fostul Presedinte al Romaniei pare sa-si amaneteze, la ruleta emotiilor, propriul trecut. Viitorul pus sub semnul intrebarii este cel al partidului si, in cazul putinilor parlamentari relevanti ai PMP, credibilitatea acestora.
Alaturi de Traian Basescu se gasesc acum doar cativa oameni semnificativi politic. Cativa basisti, asa cum le-a placut celor din eterna opozitie la Traian Basescu sa-i numeasca dintotdeuna. Intre timp, insa, basistii au pierdut nu doar un lider, ci si un reper ideologic, la schimb cu un adversar mai periculos decat a fost Antena 3 in momentele sale de glorie: un dusman pe nume Basescu.
Asa cum insusi ne-a confirmat, pentru presedintele Partidului Miscarea Populara exista „sensibilitati aparte”, blonde sau nu, in fata carora nu mai poate alege consolidarea statului de drept. In cazul fratelui, se intelege acum, alegerea corecta a fost facila. Poate pentru ca un Presedinte nu isi poate permite sa fie coplesit de emotiile omenesti, asa cum un simplu senator de Opozitie crede ca are dreptul.
Amendamentele presedintelui Basescu la Legea gratierii, cele care i s-au parut „excesive” chiar si portstindardului luptei anti-anti-coruptie, l-am numit pe Serban Nicolae, i-au fortat pe parlamentarii PMP la un balet neverosimil pe langa ridicolul situatiei: carevasazica, presedintele partidului poate avea opinii personale, dezavuate de partid, fara sa marcheze un divort.
Dar, dincolo de echilibristica argumentativa a lui Eugen Tomac, de data aceasta, Elena Udrea chiar a provocat divortul.
Sigur ca votul Puterii impotriva propunerilor prea dulci pentru corupti ale lui Tarain Basescu au salvat parlamentarii PMP de ridicolul unui vot „de constiinta” impotriva propriului presedinte, insa orice ochi avizat a inteles ca prima responsabilitate a liderului popularilor nu este partidul. Si nici in partid.
In fond, Traian Basescu a fost dispus sa supuna anchetei parlamentare propriul mandat prezidential, aratandu-se deschis sa accepte ca a devenit, in 2009, sef al statului prin frauda, doar pentru a mai lansa un atac de decredibilizare la adresa Laurei Codruta Kovesi.
Povestea lui Traian Basescu nu seamana, de fapt, cu istoria printului Carol si nici amendamentele sale la Legea gratierii nu trebuie confundate cu glontul pe care fiul Regelui Ferdinand si l-a tras in picior. Tanarul Carol a fost, totusi, un amator, un aventurier pe care-l asteapta un deceniu de putere politica aproape deplina. Traian Basescu ar putea fi, intr-o analiza corecta, Regele Carol in 1940, in pragul intrarii Romaniei in al Doilea Razboi Mondial. Dupa 10 ani de domnie, gata sa renunte la tot ce a insemnat dictatura carlista, doar pentru a pleca, impacat, cu Elena. Elena Lupescu.
Mai departe, Traian Basescu nu are niciun termen de comparatie in politica romaneasca. Ii gasim, totusi, un corespondent in Imperiul Japonez. Fara nicio aluzie la atacul asupra flotei, luptatorul kamikaze al anilor ’40 pare sa-l portretizeze cel mai bine pe Traian Basescu al zilelor noastre. De acum, singura intrebare care mai astepta un raspuns este daca Partidul Miscarea Populara va capitula sau nu.
---
Citeste-l pe Razvan Zamfir pe www.lumearomaneasca.ro si pe www.razvanzamfir.ro
