Un acord privind un guvern de coaliţie în Olanda a fost convenit, a anunţat miercuri liderul extremei drepte olandeze Geert Wilders, la aproape şase luni de la victoria sa electorală, transmit AFP şi Reuters.
''Avem un acord între negociatori'', a declarat Wilders, care nu va conduce noul guvern.
Acordul a fost convenit de patru partide - Partidul pentru Libertate (PVV), al lui Geert Wilders, formaţiunea BBB (care susţine drepturile agricultorilor), Partidul Conservator Liberal (VVD) şi noul partid anticorupţie NSC, potrivit Agerpres.
Deocamdată nu este clar ciner ar urma să fie premierul care ar conduce guvernul de coaliţie de dreapta şi care l-ar înlocui pe Mark Rutte, favorit la postul de secretar general al NATO.
Cel mai vehiculat este numele fostului ministru de interne Ronald Plasterk, care a jucat un rol esenţial în primele negocieri pentru formarea unui guvern după alegerile de la finalul anului trecut.
Partidele trebuie acum să dezbată acordul cu grupurile lor parlamentare pentru o aprobare definitivă.
În luna martie, cele patru partide au convenit să opteze pentru un guvern parţial tehnocrat, compus din 50% politicieni şi 50% persoane din afara spectrului politic.
Comentează