A fost semnat CCM: Salarii compensatorii pentru toţi salariaţii din bănci (sindicate)
Contractul Colectiv de Muncă (CCM) în sectorul de negociere "Activităţi bancare" a fost semnat, această înţelegere, finalizată pe 24 aprilie, reprezentând rezultatul unui dialog constructiv între angajatori şi sindicate, cu scopul asigurării unui mediu de lucru echitabil şi sigur pentru toţi cei implicaţi, informează CNS Cartel Alfa, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, pentru prima dată, toţi salariaţii din sistemul bancar vor avea garantat un salariu minim, mai mare decât cel minim pe economie, şi un pachet de plăţi compensatorii în caz de concediere pentru motive neimputabile lor, cu menţiunea că aplicarea la nivelul întregului sector se va face după avizarea de către Consiliul Tripartit şi aprobarea de către Guvern.
"Semnarea acestui contract reprezintă un pas important pentru dialogul social din sectorul bancar şi pentru comunitatea sa de lucrători. Asta cu atât mai mult cu cât traversăm o perioadă de fuziuni şi achiziţii în piaţa bancară din România, totul pe fondul unei tendinţe mondiale de digitalizare şi automatizare a domeniului bancar, care poate afecta un număr semnificativ de locuri de muncă. De aceea, am insistat ca pachetul de salarii compensatorii să ajungă până la 6 salarii, în funcţie de vechimea în bancă a angajatului. Implementarea eficientă a prevederilor contractului în toate băncile din România va fi un mare pas înainte pentru stabilirea unor standarde minime garantate pentru angajaţii sectorului", se spune în comunicat.
Între cine s-au purtat negocierile
Mai mult decât atât, acest Contract Colectiv are o importanţă naţională, întrucât, la intrarea sa în vigoare la nivelul întregului sector de activitate, va deveni primul Contract Colectiv aplicabil sectorial din mediul economic privat.
Negocierile s-au purtat între Federaţia Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF), membră a CNS Cartel Alfa, ce include sindicate care reprezintă lucrători din băncile BRD, BCR, Unicredit, Banca Transilvania, OTP Bank, CEC Bank, First Bank, Exim Banca Românească, Libra Bank, precum şi din sectorul asigurări (companiile Groupama, Omniasig, Uniqa, Asirom), Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB), ce include sindicate care reprezintă lucrători din Raiffeisen Bank şi Alpha Bank, şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR).
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" a luat fiinţă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală şi democratică. Confederaţia este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.
Comentează