Procesul în apel a patru bărbaţi judecaţi pentru rolul lor în decapitarea profesorului francez Samuel Paty a început luni la Paris, informează AFP şi EFE. Cei patru au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepse cu închisoarea de la 13 la 16 ani pentru crima din octombrie 2020, care a urmat unei campanii de ură şi intimidare.
Profesorul de istorie şi geografie a fost ucis pe 16 octombrie 2020, în apropierea şcolii gimnaziale Bois-d'Aulne din Conflans-Sainte-Honorine (regiunea pariziană), de către un islamist cecen, Abdullah Anzorov, care a fost împuşcat mortal de poliţie imediat după crimă, scrie Agerpres.
În timpul procesului iniţial, opt inculpaţi, şapte bărbaţi şi o femeie, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea de la unul la 16 ani.
Patru sunt rejudecaţi în faţa curţii speciale de apel din Paris, până pe 27 februarie.
Între aceştia se numără, pe de o parte, doi prieteni ai lui Anzorov, Nadim Boudaoud şi Azim Epsirhanov, condamnaţi la 16 ani de închisoare pentru complicitate la crimă; iar pe de altă parte, Brahim Chnina şi predicatorul islamist Abdelhakim Sefrioui, care au primit pedepse de 13, respectiv 15 ani pentru conspiraţie teroristă, fiind acuzaţi de participare la campania de incitare la ură care a dus la asasinarea profesorului.
Celelalte patru persoane, care nu au făcut apel, erau în contact cu Anzorov pe reţelele de socializare.
Totul a început cu o minciună a unei eleve de 13 ani, fiica lui Brahim Chnina, care l-a acuzat pe profesor că i-a discriminat pe elevii musulmani din clasa sa, în timpul unei lecţii despre libertatea de exprimare în care acesta a arătat o caricatură a profetului Mahomed. În realitate, ea nu participase la oră, dar minciuna ei a fost difuzată masiv pe reţelele de socializare de către tatăl ei şi Abdelhakim Sefrioui. După câteva zile de campanie virulentă care l-a vizat pe profesorul în vârstă de 47 de ani, acesta a fost ucis de Abdullah Anzorov, un islamist radical cecen.
În decembrie 2024, judecătorii curţii speciale cu juri din Paris au admis că Brahim Chnina şi Abdelhakim Sefrioui nu îl cunoşteau pe asasin. Dar, potrivit judecătorilor, "cei doi inculpaţi şi-au asumat în mod conştient riscul, în ciuda pericolului şi ameninţărilor la adresa lui Samuel Paty, ca o terţă parte violentă şi radicalizată, devenită braţul lor armat, să aducă intenţionat atingere integrităţii fizice a acestuia". Totodată, ei "au contribuit la crearea unei stări de spirit propice crimei", "incitând la furie şi ură un spirit radicalizat".
În noul proces, avocaţii lui Brahim Chnina speră că rolul clientului lor va fi "readus la locul său", susţinând că acesta "nu a participat niciodată la nicio activitate teroristă".
Totodată, pentru Abdelhakim Sefrioui, "acesta este procesul de ultimă instanţă", potrivit unuia dintre avocaţii săi.
În ce-i priveşte pe apropiaţii lui Anzorov, judecătorii primei instanţe au stabilit că aceştia erau "perfect" conştienţi de periculozitatea prietenului lor şi, cu toate acestea, l-au ajutat, în special în căutarea armelor.
Familia profesorului speră la rândul său la "confirmarea hotărârii de principiu în ceea ce priveşte acuzaţiile şi pedepsele" şi "ca faptele să fie recunoscute şi fiecare etapă a lanţului evenimentelor să fie judecată", a declarat avocatul părinţilor şi al uneia dintre surorile lui Samuel Paty.





























Comentează