Academia Română transmite, joi, după ce o turistă în vârstă de 19 ani a fost omorâtă de un urs pe traseul Jepii Mici din masivul Bucegi, că se pot acorda derogări în vederea eliminării unor exemplare de urși „cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă”, iar măsurile luate să permită urșilor o „conservare favorabilă în arealul lor natural”.
„Reafirmăm dorinţa Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române de a susţine, ştiinţific şi cu discernământ, demersurile concrete ale decidenţilor şi ale autorităţilor pentru a gestiona în mod corespunzător conflictele om-urs. Ne exprimăm, deopotrivă, convingerea că nu vor exista entităţi care să profite de această îngrijorătoare tragedie şi că vom avea cu toţii înţelepciunea de a identifica soluţii eficace pentru rezolvarea acestei probleme”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Academia Română precizează că așteaptă un raport al Ministerului Mediului cu situația la zi a populației de urși.
„Academia Română va analiza raportul pe care îl va întocmi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, raport care avem convingerea că va fluidiza înţelegerea demersurilor care s-au făcut de către autorităţile centrale şi locale şi va sta la baza deciziei Academiei Române de aprobare a cotelor de intervenţie şi prevenţie. Este esenţial ca raportul care va fi transmis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor către Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii să conţină informaţii privind situaţia aplicării cotelor de recoltă/intervenţie pentru sezonul trecut (cu hartă, localizarea punctelor de recoltă, raport pe sexe şi vârste la specia urs etc.), situaţia pagubelor produse de urşi cu distribuţia spaţială la nivelul fondurilor cinegetice, sume plătite pentru despăgubiri, situaţia incidentelor/atacurilor, măsurile luate de autorităţile locale pentru a preveni conflictele om-animal, situaţia aplicării OUG 81/2021 pe segmentul de timp suprapus aplicării ordinului de ministru referitor la stabilirea cotelor”, conform sursei citate.
Situații excepționale
Academia Română aminteşte, totodată, că a răspuns solicitării ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin desemnarea de reprezentanţi specializaţi în grupul de lucru constituit în ianuarie 2024. Acest grup de lucru a reunit reprezentanţi de la 16 instituţii, respectiv ai autorităţilor publice centrale, Jandarmeriei, institutelor de cercetare, Garda de Forestieră Naţională, inclusiv asociaţii şi ONG-uri reprezentative implicate în apărarea intereselor comunităţilor locale şi în conservarea carnivorelor mari. Grupul de lucru are scopul de a oferi suport ştiinţific şi tehnic necesar în procesul decizional şi de implementare a legislaţiei în domeniu.
Conform prevederilor legale în vigoare privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări, în situaţii justificate, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor poate acorda derogări, prin ordin al conducătorului autorităţii, cu avizul prealabil al Academiei Române, „cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menţinerii populaţiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural”.
Comentează