Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Academiile cluburilor din Portugalia sunt cele mai profitabile din fotbalul mondial: 1.2 miliarde de euro au generat din vânzarea jucătorilor în ultimul deceniu

Porugalia

Academiile cluburilor portugheze sunt cele mai profitabile din fotbalul mondial. Man City e singura echipă din Premier League în top 10. Benfica, Sporting Lisabona și Porto au generat 1,2 miliarde de euro din vânzarea jucătorilor din pepinierele lor în ultimul deceniu.

 

Academiile cluburilor portugheze sunt cele mai profitabile din fotbalul mondial, Man City fiind singurul club din Premier League aflat în top 10, potrivit unui nou studiu, "The Football Investment Report", creat de eToro, în asociere cu Transfermarkt.

Portugalia a devenit centrul lumii fotbalistice atunci când vine vorba de dezvoltarea și profitul de pe urma tinerelor talente. În ultimul deceniu, cele mai mari trei cluburi din țară - Benfica, Sporting Lisabona și Porto - au obținut venituri totale de 1,2 miliarde de euro din vânzarea de jucători crescuți în pepinierele proprii.

Benfica se află în fruntea listei, după ce a strâns 543 de milioane de euro în sezonul 2013/14 - datorită vânzării unor vedete precum João Félix, Ruben Dias și Ederson. Această sumă depășește cu mult Ajax, situat pe locul doi în clasamentul academiilor profesioniste din lume, care a generat 376 de milioane de euro în aceeași perioadă, Matthijs de Ligt, absolvent al academiei, reprezentând cea mai mare vânzare individuală, notează Mediafax.

Sporting Lisabona - unde a debutat Cristiano Ronaldo - și Porto se află pe locurile patru și, respectiv, șapte, după ce au strâns 363 de milioane de euro și 287 de milioane de euro din vânzarea de vedete ale cluburilor în ultimul deceniu.

 

Cluburile cu cele mai mari venituri din vânzarea de jucători din academiile proprii începând cu 2013/14 (milioane euro):

Benfica 543
Ajax 376
Real Madrid 375
Sporting Lisbon 363
AS Monaco 327
RB Salzburg 304
Porto 287
Manchester City 263
FC Barcelona 252
Atletico Madrid 250.

Benfica și Ajax sunt cele mai profitabile cluburi din lume doar pe baza încasărilor din transferuri, nicio echipă din Premier League nu se află în top 10.

Pe lângă evidențierea veniturilor provenite de la jucătorii din club, raportul a analizat și care sunt cluburile care au fost cele mai profitabile în ultimii ani, pe baza încasărilor din toate transferurile. În ultimele cinci sezoane, Benfica se află, de asemenea, în fruntea acestei liste, generând 356 de milioane de euro în profituri din transferuri de la începutul sezonului 2018/2019.

Ajax și Lille ocupă locurile al doilea și al treilea, după ce au generat profituri de 308 milioane de euro și, respectiv, 283 de milioane de euro, vânzările profitabile ale echipei franceze incluzând transferul lui Nicolas Pépé la Arsenal în 2019/20, în valoare de 80,0 milioane de euro. Nicio echipă din Premier League nu figurează pe această listă.

În ceea ce privește creșterea valorii lotului de jucători, echipele din Premier League au performanțe bune, iar Tottenham, Arsenal și Liverpool se află în primele zece locuri.

Se estimează că actuala echipă a lui Spurs este evaluată la 711,3 milioane de euro, după ce a costat 390,4 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere a valorii cu aproape 321 milioane de euro.

Nu la mare distanță, actuala echipă a lui Arsenal valorează 271,4 milioane de euro mai mult decât au costat inițial jucătorii clubului - cu o serie de vedete tinere, precum Bukayo Saka, absolvent al academiei, și Martin Odegaard, semnatarul din 2021, care și-au crescut foarte mult valoarea în acest sezon.

Niciun club românesc nu figurează în primele 100 de cluburi europene după valoarea de piață în clasamentul Transfermarkt.

FCSB are cea mai valoroasă echipă, evaluată la 32,53 milioane de euro, urmată de campioana CFR Cluj cu 29,13 milioane de euro și Universitatea Craiova cu 18,74 milioane de euro. Cu toate acestea, Farul Constanța se află acum pe prima poziție în SuperLiga, în condițiile în care a obținut cel mai mare profit net din transferuri, respectiv 3,65 milioane de euro în acest sezon (2022-23) - fără să fi cheltuit nimic pe noi transferuri pentru aducerea de jucători. Farul este urmată la profitul din transferuri de Rapid București, care a obținut un venit net de 3,55 milioane de euro și de UTA Arad, care a obținut un venit net de 1,66 milioane de euro din transferuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.