Accident grav în Argeș: Trei copii răniți, după ce mașina condusă de mama lor a intrat într-un cap de pod

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 16-02-2022

Actualizat: 16-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: IPJ Argeș

Trei copii au fost răniţi şi au ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce mama lor a pierdut controlul autoturismului în care se aflau, iar maşina s-a izbit de un cap de pod, pe un drum judeţean din Argeş, conform news.ro.

Accidentul a avut loc în localitatea Budeasa din judeţul Argeş.

"Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că o femeie de 36 de ani, din Bălileşti, care conducea un autoturism pe DJ 703K, din direcţia Budeasa către Mălureni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un cap de pod”, transmite Poliţia judeţeană Argeş.

În urma impactului, cei trei copii ai şoferiţei, o fată şi doi băieţi cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Poliţiştii au testat-o pe femeie cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În urma accidentului, va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri