Un bărbat 30 de ani a fost omorât, sâmbătă noapte, în timp ce traversa o stradă din București, fiind lovit de un autoturism. Potrivit polițiștilor, șoferul a fugit de la locul accidentului, iar din primele cercetări, victima ar fi fost lovită pe trecerea de pietoni.
„În jurul orei 4.40, la intersecția bulevardelor N.Grigorescu cu Constantin Brâncuși a avut loc un accident rutier. Un autoturism a surprins și accidentat un pieton, care s-a angajat în traversarea carosabilului. În urma accidentului pietonul a decedat iar după producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei”, transmite Bigada Rutieră.
Potrivit sursei citate, pietonul avea în jur de 30 de ani, iar din primele cercetări accidentul s-ar fi produs chiar pe trecerea de pietoni.
„În urma investigațiilor și verificărilor efectuate de polițiștii Brigăzii Rutiere a fost depistat conducătorul autoturismului care a provocat accidentul, acesta fiind în custodia polițiștilor. În cauză se efectuează cercetări față de conducătorul auto pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, precum și pentru stabilirea situației de fapt”, mai transmite Brigada Rutieră.
Comentează