Un bărbat a murit, joi, într-un accident rutier produs pe drumul naţional DN 1, la limita dintre judeţele Alba şi Sibiu, după ce ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un copac.
"Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, la kilometrul 350, a avut loc un accident rutier. Din cercetările efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, a reieşit că un bărbat, de 44 de ani, din judeţul Sibiu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat", a transmis, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, potrivit Agerpres.
Accidentul s-a produs lângă totemul de limită de judeţ dintre Alba şi Sibiu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.






























Comentează