Accident rutier pe DN1 către Ploiești: două persoane rănite, după ce o mașină s-a răsturnat

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-03-2021

Actualizat: 20-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Romania24.ro

Un autoturism s-a răsturnat într-o curbă pe DN1 Bucureşti-Braşov, în sensul de mers către Ploieşti, potrivit centrului infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. În urma impactului, şoferul şi un pasager au suferit leziuni şi sunt evaluaţi medical, iar traficul rutier e restricţionat pe prima bandă pe sensul de mers Braşov către Ploieşti şi se circulă pe a doua bandă, informează News.ro.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

„Pe DN1 Bucureşti-Braşov, la kilometrul 89, în apropierea localităţii Băneşti, sensul către Ploieşti, judeţul Prahova, într-o curbă, un autoturism a acroşat parapetul median şi s-a răsturnat pe prima bandă. În urma impactului, conducătorul şi un pasager au suferit leziuni, fiind evaluaţi medical. Traficul rutier este restricţionat pe prima bandă pe sensul Braşov către Ploieşti, circulându-se pe banda nr. 2”, conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, este estimată reluarea normală a circulaţiei în 30 de minute.

Foto: Arhivă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri