Acord de înfrăţire între Sectorul 6 şi Raionul Hînceşti din Republica Moldova: 'Termenul înfrăţire nu a fost niciodată mai potrivit' (VIDEO)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 27-03-2018

Actualizat: 27-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile locale din Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti şi Raionul Hînceşti din Republica Moldova au semnat marţi, 27 martie, un acord de înfrăţire şi colaborare. Acordul a fost semnat chiar în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Acordul de înfrăţire a fost semnat, din partea Sectorului 6, de primarul Gabriel Mutu, iar din partea Raionului Hînceşti de preşedintele Consiliului de raion, Ghenadie Buza.

"Acest protocol este rodul unor activități comune desfășurate pe parcursul mai multor luni. Cuvântul folosit cel mai des pentru astfel de colaborări administrative este acela de înfrățire. Pot să vă spun că acest termen nu a fost niciodată mai potrivit. El este o recunoaștere a unei stări de fapt. Frații noștri de peste Prut au fost mereu în inimile noastre, în gândurile și rugăciunile noastre. Astăzi, prin acest eveniment, arătăm că membrii comunităţii Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti sunt alături de comunitatea Raionului Hânceşti", a afirmat primarul Gabriel Mutu, în discursul susţinut în deschiderea evenimentului.

Edilul bucureştean a mai precizat că autorităţile locale proaspăt înfrăţite vor colabora în mai multe domenii, prioritate având educaţia. Astfel, se are în vedere un program pilot care să le ofere elevilor din Raionul Hânceşti posibilitatea să studieze un semestru într-o şcoală din Sectorul 6, cu masa şi cazarea asigurate de Primăria Sectorului 6, dar şi acordarea bursei primarului Sectorului 6 pentru elevii cu rezultate bune la învăţătură din Raionul Hînceşti.

La rândul său, preşedintele Raionului Hînceşti a caracterizat semnarea acordului de înfrăţire ca "un moment istoric", exprimându-şi speranţa că graniţa dintre România şi Republica Moldova va dispărea în curând.

La ceremonia de semnare au mai participat reprezentanți ai Consiliului local Sector 6 și oaspeți din Republica Moldova.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri