DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Acordul privind programul nuclear iranian nu va rămâne 'la nesfârşit pe masă', avertizează Franța

Agerpres - Reuters
iran drapel steag

Franţa a afirmat miercuri că ar fi "o eroare gravă şi periculoasă" să se considere că acordul privind programul nuclear iranian va rămâne "la nesfârşit pe masă", în timp ce negocierile dintre Teheran şi marile puteri sunt blocate, scrie AFP.

"La fel ca partenerii săi, Franţa nu va accepta ca Iranul să dobândească o capacitate nucleară militară. Îndemnăm părţile să adopte o abordare responsabilă şi să ia de urgenţă deciziile necesare pentru încheierea acestui acord", a declarat Ministerul de Externe într-un briefing de presă electronic, potrivit Agerpres.ro.

"Ar fi o eroare gravă şi periculoasă să se considere că acesta ar putea rămâne pe masă pe termen nelimitat, în timp ce avansul programului (nucleul iranian, NDLR), care continuă în acelaşi ritm susţinut, riscă să-l priveze de beneficiile sale de neproliferare", a adăugat el.

JCPOA (acronimul acordului din 2015) care prevede restricţii drastice la programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale, este muribund de la retragerea unilaterală în 2018 a Statelor Unite sub preşedinţia lui Donald Trump.

Alegerea lui Joe Biden la Casa Albă a permis să se relanseze eforturile de a revigora acordul, dar negocierile sunt blocate de două luni, chiar dacă un proiect de text părea aproape de a fi semnat.

Unul dintre ultimele obstacole este cererea Teheranului ca Statele Unite să retragă Gardienii revoluţiei, armata sa ideologică, de pe lista neagră americană a "organizaţiilor teroriste străine".

Washingtonul afirmă că această sancţiune, decisă de Donald Trump după retragerea din acord, nu are nicio legătură cu nuclearul şi nu poate fi discutată în cadrul acestor negocieri.

Şansele de a ajunge la un acord asupra programului nuclear iranian sunt în scădere, a avertizat miercuri negociatorul american responsabil de dosar.

"În prezent, şansele de succes în negocieri sunt mai mici decât şansele de eşec şi asta din cauza cererilor excesive din partea Iranului la care nu vom ceda", a declarat în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe a Senatului SUA Rob Malley care conduce de peste un an de negocieri indirecte cu Iranul, la Viena.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.