Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acţiune a Salvamont Buşteni pentru recuperarea a cinci turişti care nu mai pot înainta din cauza viscolului şi a vizibilităţii reduse

someseanul.ro
salvamont

 

Cinci turişti care au încercat să urce de la Piatra Arsă către Babele, în Masivul Bucegi, au cerut ajutorul Salvamont, miercuri după-amiază, după ce au constatat că nu se mai pot deplasa în siguranţă din cauza viscolului şi a vizibilităţii reduse, scrie News.ro.

Potrivit şefului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, cei cinci au urcat cu un autoturism până în zona Piatra Arsă, iar de acolo au pornit în drumeţie pe traseul care urcă spre platoul Bucegi.

Din cauză că pe munte ninge la altitudini mari, este ceaţă, iar vântul viscoleşte zăpada, cei cinci au cerut ajutorul salvamontoistilor.

O echipă de la Salvamont Buşteni se îndreaptă, la ora transmiterii acestei ştiri, către zona indicată de cei cinci turişti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.