Mai mulți mineri angajați pe durată determinată s-au blocat în subteran la mina Lupeni, nemulțumiți că vor avea contractele prelungite doar pe patru luni.
Potrivit Radio Radio România, angajații care lucrau în schimbul patru au rămas în abataje după încheierea programului, iar cei din schimbul unu, care au intrat să îi înlocuiască, refuză să pornească benzile transportoare.
La fața locului, au ajuns managerul Complexului Energetic Valea Jiului și directorul exploatării, care au coborât în subteran pentru a vorbi cu protestatarii.
Minerii au ieșit din subteran după discuții
Minerii din schimbul IV de la mina Lupeni care s-au autoblocat în subteran au renunțat la protest și au ieșit la suprafață, potrivit Europa FM.
În urma discuțiilor pe care le-au avut cu reprezentanții sindicatelor și directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului au obținut promisiunea că problemele lor vor fi rezolvate.
De altfel, Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele a precizat ca problemele lor reprezintă o prioritate pentru sindicate.
Minerii vor să discute cu ministrul energiei
Anterior, sindicatele minerilor din Valea Jiului au cerut o întâlnire cu ministrul energiei pentru clarificarea situației minelor Lonea și Lupeni, programate pentru închidere în acest an.
În prezent, 10% dintre angajații complexului au contracte pe perioadă determinată.




























Comentează