DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Activista pakistaneză Malala o să apară pe coperta revistei Vogue

Mirror
Malala Yousafzai

Activista pakistaneză în vârstă de 23 de ani, Malala Yousafzai, care în 2014 a devenit cea mai tânără persoană laureată cu premiul Nobel pentru Pace pentru lupta sa pentru educaţia feminină, va apărea în iulie pe coperta revistei Vogue britanice în ţinute create pentru ea de designera Stella McCartney, relatează EFE, arată Agerpres.

Este ceea ce a confirmat marţi legendara revistă de modă care va publica şi un interviu cu Malala, rezidentă în Marea Britanie din 2012 după ce a fost victima unui atentat al talibanilor în ţara sa natală pentru campania ei în favoarea drepturilor fetelor la educaţie după ce acestora li s-a interzis accesul în şcoli.

În Marea Britanie, Malala s-a recuperat după acest atac, şi-a încheiat studiile secundare şi a absolvit cu brio facultatea de Filosofie, Politic şi Economie la prestigioasa Universitate Oxford. Tânăra a mărturisit totuşi că nu ştie ce să facă mai departe în viaţă.

Deşi a publicat în 2013 cartea autobiografică "I Am Malala", cu ajutorul Malala Fund, o fundaţie pentru promovarea educaţiei în rândul fetelor şi a stat la masă cu preşedinţi şi şefi de guvern, ea a mărturisit că îi place să petreacă ore întregi pe reţelele de socializare jucând "Among Us" şi că plănuieşte să îşi ia un an sabatic pentru a putea călători înainte de a căuta un loc de muncă.

Ea a insistat că este o fată ca oarecare alta şi că nici măcar nu a menţionat că a câştigat un premiu Nobel când a contactat Universitatea Oxford pentru admitere, deoarece "se simţea ruşinată".

În interviul acordat revistei Vogue, Malala recunoaşte că televiziunea este "marea ei dragoste" şi că de la 11 ani a început să scrie un blog pentru BBC sub pseudonimul Gul Makai despre viaţa sub regimul talibanilor.

Citește și: Luptele interne din TVR pentru conducerea televiziunii! Dezvăluirile lui Ionuț Cristache: 'Nu cumva poate fi încadrat la trafic de influență?'

Acum, urmând exemplul ducilor de Sussex şi soţilor Obama, tânăra vrea să realizeze propriul ei program pentru a interconecta cu publicul.

"Vreau că acest program să fie distractiv (...) Să râd împreună cu invitaţii mei", a povestit Malala, care în martie s-a asociat cu Apple TV+ pentru a realiza acest proiect pe care preconizează să-l lanseze anul viitor.

De fapt, directorul executiv al Apple, Tim Cook, a dat asigurări că "nu mai există nimeni ca Malala", o tânăra care a suferit, a cunoscut succesul, dar a rămas la fel de modestă şi cu picioarele pe pământ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.