Actori din Fresh Prince of Bel-Air se vor reuni, la a 30-a aniversare a serialului, într-un program special

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-09-2020

Actualizat: 01-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O parte dintre actorii care au jucat în „Fresh Prince of Bel-Air” se vor reuni, la a 30-a aniversare a serialului, într-un program special produs de HBO Max, potrivit Variety, potrivit news.ro.

Starul serialului, Will Smith, şi actorii Tatyana Ali, Karyn Parsons, Joseph Marcell, Daphne Maxwell Reid şi Alfonso Ribeiro vor face parte din programul care va fi înregistrat pe 10 septembrie, la fel şi DJ Jazzy Jeff.

Reuniunea „Fresh Prince”, regizată de Marcus Raboy, este programată să fie lansată în preajma Zilei Recunoştinţei.

HBO Max este platforma de streaming care deţine exclusivitate pentru difuzarea „Fresh Prince of Bel-Air”, disponibil de la lansarea serviciului, în luna mai a acestui an.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Serialul a fost difuzat de NBC între anii 1990 şi 1996, a avut şase sezoane şi aproximativ 150 de episoade.

Distribuţia serialului s-a întâlnit online, în luna aprilie a acestui an, pentru „Will From Home”, programul lui Will Smith de pe Snapchat.

La începutul acestei luni au apărut informaţii că Smith pregăteşte un reboot al serialului bazat pe videoclipul „Bel-Air” al lui Morgan Cooper.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri