DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Actriţa Michelle Pfeiffer o va interpreta pe Betty Ford într-un serial-antologie dedicat fostelor prime doamne de la Casa Albă

https://www.hellomagazine.com/
michelle pfeiffer

Actriţa Michelle Pfeiffer o va interpreta pe Betty Ford în "The First Lady", un serial-antologie produs de postul de televiziune Showtime şi regizat de cineasta Susanne Bier, care este dedicat fostelor prime doamne de la Casa Albă, informează site-ul revistei Variety, potrivit AGERPRES.

Intitulat iniţial "First Ladies", acest serial este considerat o descriere insolită a conducerii americane de la cel mai înalt nivel al statului, prezentată din prisma femeilor care au deţinut titulatura de "Primă Doamnă" în perioada în care locuit la Casa Albă.

Michelle Pfeiffer se va alătura unei distribuţii din care face parte deja Viola Davis, care o va interpreta pe Michelle Obama. Primul sezon al noului serial va prezenta viaţa lui Eleanor Roosevelt, însă acest rol nu a fost deocamdată distribuit.

Betty Ford a fost prima doamnă a Statelor Unite din 1974 până în 1977, în calitate de soţie a preşedintelui Gerald Ford. Ea s-a remarcat în domeniul politicilor sociale şi a stabilit un precedent, devenind prima soţie a unui preşedinte care s-a implicat activ în chestiunile sociale şi fiind, totodată, una dintre cele mai tranşante prime doamne din istoria Statelor Unite, comentând şi pronunţându-se în toate chestiunile ardente din acea vreme. Ea a contribuit şi la creşterea gradului de conştientizare asupra dependenţei, după ce a făcut publică îndelungata ei luptă cu alcoolismul şi cu consumul abuziv de analgezice opioide.

Citește și: Se modifică Platforma de Vaccinare: noi criterii de eligibilitate. Schimbare majoră pentru angajatori

Michelle Pfeiffer a câştigat un Glob de Aur şi a primit una dintre cele trei nominalizări la Oscar ale sale pentru rolul jucat în "The Fabulous Baker Boys". A fost nominalizată de alte două ori la premiile Academiei de film americane graţie interpretărilor din filmele "Dangerous Liaisons" şi "Love Field". A primit o nominalizare la Primetime Emmy pentru rolul din lungmetrajul de televiziune "The Wizard of Lies", produs de HBO. Vedeta americană este cunoscută pentru rolurile jucate într-o serie de producţii cinematografice celebre, precum "Scarface", "The Age of Innocence", "Batman Returns", "White Oleander" şi "Hairspray".

Cineasta daneză Susanne Bier a regizat recent pentru HBO miniseria TV "The Undoing", cu Nicole Kidman şi Hugh Grant în rolurile principale. A câştigat un premiu Emmy pentru regie cu miniseria TV "The Night Manager", produsă de AMC. Printre cele mai apreciate lungmetraje ale sale se numără producţii precum "Bird Box", "In a Better World", "Love Is All You Need" şi "Things We Lost in the Fire".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.