Administraţia Prezidenţială se alătură iniţiativei europene "We stand up for women!", care se desfăşoară în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie, cu prilejul Zilei Drepturilor Omului, urmând ca Palatul Cotroceni să fie iluminat în portocaliu, marţi, începând cu ora 19,00.
Inţiativa, demarată de Federaţia Europeană Soroptimist International în cadrul campaniei mondiale a Organizaţiei Naţiunilor Unite "Orange the world to stop violence against women", promovează eliminarea şi diminuarea violenţei împotriva fetelor şi femeilor, a informat Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă.
"În semn de solidaritate cu această campanie de activism civic, implementată în ţara noastră de către Uniunea Soroptimist International România (USIR), Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu, marţi, 10 decembrie a.c., începând cu ora 19,00. Administraţia Prezidenţială se alătură celorlalte instituţii emblematice din întreaga lume care au fost iluminate în această perioadă în portocaliu, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare şi informare în rândul publicului larg asupra fenomenului de violenţă împotriva femeilor şi a urgenţei diminuării acestuia", a precizat sursa citată.
Administraţia Prezidenţială se alătură iniţiativei 'We stand up for women!'; Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu
Explorează subiectul
Articole Similare

1.806
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.806

1.674
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.674

5.559
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
5.559

2.481
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.481

2.902
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.902

2.024
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
2.024

43
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
43

1.056
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.056

799
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
799

1.568
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.568

2.524
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.524

86
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
86

98
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
98

















Comentează