Premium Nobel pentru Literatură 2016 i-ar putea reveni, joi, poetului sirian Adonis sau scriitorului kenian Ngugi Wa Thiong'o, favoriţii criticilor şi ai caselor de pariuri la distincţia care i-a revenit anul trecut bielorusei Svetlana Alexievitch, informează AFP.
Aşteptarea va lua sfârşit la ora 11:00 GMT când Sara Danius, secretar general al Academiei suedeze, instituţie care acordă premiul în fiecare an începând cu 1901, va anunţa câştigătorul, la Stockholm.
Britanicul Salman Rushdie se află şi el printre favoriţi. În martie Academia suedeză a denunţat fatwa împotriva autorului "Versetelor satanice", lucrare blamată de islamişti. Într-un articol publicat în cotidianul Dagens Nyheter, Academia a atacat "o condamnare la moarte pronunţată pentru a pedepsi o creaţie literară", ceea ce constituie, potrivit instituţiei, "o încălcare gravă a libertăţii de exprimare".
Anul acesta, premiul pentru literatură este ultimul care va fi acordat.
La sfârşitul lunii septembrie, Academia a explicat că, din motive legate de calendar, nu va anunţa această distincţie în aceeaşi săptămână cu celelalte, fapt ce nu a făcut decât să crească suspansul.
Japonezul Haruki Murakami, mare favorit al publicului, nu ar merita să obţină voturile Academiei deoarece este prea superficial, după cum se susţine în cercurile literare, mai arată sursa citată.
Cu doar câteva ore înainte de marele anunţ, nu se ştie nimic sigur, misterul fiind deplin.
Anul acesta, Academia suedeză a înregistrat 220 de propuneri pentru acest premiu, informează şi DPA.
Dramaturgul norvegian Jon Fosse, scriitorul albanian Ismail Kadare şi americanii Don DeLillo, Joyce Carol Oates şi Philip Roth sunt alte nume care ar putea fi anunţate.
Gala de decernare a premiilor Nobel, fiecare în valoare de 930.000 de dolari, va avea loc la 10 decembrie.AGERPRES
Adonis şi Thiong'o, printre favoriţii la premiul Nobel pentru Literatură
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

0
O studentă le închiriază colegilor ochelari inteligenți pentru a copia la teste
0

0
O companie este acuzată că pregătește clone umane în care beneficiarii bolnavi își vor muta creierul
0

1
Valentin Jucan, preşedintele CNA: „Suntem în faza unei potenţiale decizii cel puţin de a dubla amenzile”
1

6
Primul volum despre cum s-a transformat staţiunea Amara în ultimii 30 de ani, lansat la Casa Mincu din Bucureşti
6

3
„Bărbierul din Sevilla”, „Callas-Oana Pellea”, „Lacul lebedelor”, „Lohengrin” şi „Nunta lui Figaro”, titluri la începutul lunii aprilie pe scena ONB
3

2
Filmul "Stele căzătoare", selecţionat la Cannes, intră în cinematografele din România
2

13
Artiştii din expoziţia principală de la Bienala de la Veneţia insistă să interzică participarea SUA, Israelului şi Rusiei
13

4.641
Adriana Săftoiu răspunde acuzațiilor după ce s-a spus că a cheltuit banii publici în nume personal: 'Acel card nu este la mine. Se folosește pentru protocol'
4.641

7.172
Șefa TVR, implicată într-un scandal uriaș: după ce a afirmat că are salariul prea mare, e acuzată că a cheltuit banii publici în nume personal
7.172

57
Artemis 2. Aproape 400.000 de turiști sunt așteptați în Florida pentru a asista la decolare
57

26
Bruce Springsteen l-a criticat pe Trump, „cel mai bogat om din America”, într-un discurs aprins la deschiderea turneului din Minneapolis: „Avem un preşedinte care nu poate suporta adevărul”
26

59
O destinație turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turiști
59

25
Tiger Woods spune că va cere tratament după ce a pledat nevinovat pentru că a condus băut
25
















Comentează