Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adrian Oros: 'Lucrăm la o schemă de sprijin pentru relansarea creşterii porcului în România'

gov.ro
Adrian Oros

Vom iniţia un proiect de lege pentru relansarea creşterii porcului în România, astfel încât să se poată respecta şi tradiţia, dar să dăm ocazia să o poată face şi celor care cresc porci în sistem comercial, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, potrivit Agerpres.

"Pentru că ştiu că există o problemă reală a creşterii porcului în România şi a cărnii de porc, din nefericire şi în urma evoluţiei explozive din ultimii ani a pestei porcine africane, capacitatea de producţie în acest domeniu este sub 30% din consum. Pe de altă parte, ne confruntăm cu stocuri mari de carne de porc chiar şi la această capacitate scăzută, pentru că din alte zone vin cantităţi mari de carne la preţuri mult mai mici. Lucrăm la o schemă de sprijin, pe de o parte şi de a relansa creşterea porcului în România, dar în acelaşi timp să combatem şi să eradicăm pesta porcină africană. De aceea pentru a nu politiza acest aspect, pentru că am văzut că există această tendinţa, vom lansa un proiect de lege care cred că va fi acceptat în Comisia de Agricultură de către tot spectrul politic, prin care să încercăm să fundamentăm această relansare a creşterii porcului în România", spus Oros.

El a precizat că prin acest proiect de lege se va respecta şi tradiţia creşterii porcului în gospodăriile populaţiei, dar în acelaşi timp se va oferi ocazia creşterii în sistem industrial astfel încât în câţiva ani consumul intern să fie acoperit din producţia internă.

Citește și: Revoluție în Poliție! Sistem de recunoaștere facială pentru IGPR! Achiziție de aproape un milion de euro!

"Vrem să respectăm şi tradiţia, creşterea porcului în gospodărie, dar în acelaşi timp să găsim o modalitate de a respecta măsuri de biosecuritate care să dea ocazia celor care cresc porcul în sistem comercial, în sistem industrial, să o poată face, pentru ca în câţiva ani să ajungem ca măcar consumul intern să fie acoperit de producţia internă şi să folosim în hrana acestor animale multe dintre cerealele pe care le exportăm. Vrem să ieşim din această paradigmă a faptului că exportăm materie primă şi importăm produse finite generând în 5 ani de zile un deficit al balanţei comerciale de peste 1,2 miliarde de euro. Ne gândim şi la relansarea creşterii porcului în sistem industrial, în sistem comercial, dar atunci când o facem, să ţinem cont şi de măsuri de biosecuritate, pentru că din nefericire aproape toată suprafaţa ţării în toate judeţele sunt focare active de pesta porcină africană", a subliniat Oros.

România a înregistrat în 2019 un deficit de 1,225 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu peste 8% faţă de 2018, când s-a cifrat la 1,133 miliarde de euro, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Anul trecut, importurile de carne de porc au crescut din punct de vedere valoric faţă de 2018, în condiţiile în care din punct de vedere cantitativ au scăzut uşor, ocupând însă în continuare prima poziţie în topul produselor aduse de pe piaţa externă.

Astfel, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2019 au fost importate 288.417 tone de carne de porc, pentru care s-au cheltuit 629,5 milioane de euro, în timp ce anul anterior s-au adus de pe piaţa UE şi din ţări terţe 294.007 tone, în valoare de 519,2 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.