Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Adversar-surpriză pentru Simona Halep în finala turneului de la Toronto

Belinda Bencic

Simona Halep are șanse sporite pentru a câștiga turneul de la Toronto, dotat cu premii în valoare de peste 2 milioane de dolari. Numărul 1 mondial, Serena Williams, a fost eliminată suprinzător în semifinale de tânăra elvețiancă Belinda Bencic.

În vârstă de numai 18 ani, Belinda Bencic a pierdut primul set în fața Serenei Williams cu 3 la 6, pentru ca apoi să le câștige pe următoarele două cu 7-5, respectiv 6-4. Este doar a doua oară când Serena Williams, 33 de ani, pierde un meci în acest an din cele 45 disputate.

„Nu-mi vine să cred!”, a declarat Bencic la finalul partidei, vizibil emoționată în momentul în care le-a mulțumit părinților în interviul de după meci. „Primul set a fost prea rapid pentru mine, dar apoi m-am adaptat destul de bine la joc în cel de-al doilea”, a explicat ea victoria neașteptată obținută în fața favoritei turneului.

„Vă puteți imagina cât de fericită sunt?” a scris apoi sportiva pe pagina de Facebook.

 

În ceea ce o privește pe Simona Halep, ea s-a calificat în finală după ce a învins-o pe Sara Errani, în două seturi. Reprezentanta ţării noastre, aflată pe locul 3 în ierarhia mondială, urmează să dispute, astfel, a patra sa finală în circuitul WTA de la începutul acestui an, după cele câştigate la turneele Shenzhen (China), Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi Indian Wells (SUA), toate pe suprafaţă dură, ca şi cel de la Toronto.

Finala dintre Simona Halep, nr. 3 WTA, și Belinda Bencic, nr. 20 WTA, se va disputa duminică seară, de la ora 20:00, ora României.

Cele două sportive s-au mai întâlnit o dată, anul trecut, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, când Simona Halep s-a impus cu 6-4, 6-1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.