AEP-ul a început campania de informare a românilor care locuiesc sau muncesc în afara țării cu privire la noua legislație electorală din România. Ei pot afla în aceste întâlniri organizate în țările unde sunt acum chiar de la reprezentanții Autorității cum se poate vota prin corespondență, care sunt drepturile lor și de ce acte vor avea nevoie atunci când se vor decide cum vor vota.
Vezi și: OFICIAL Ce acte trebuie să ai pentru a vota prin corespondenţă
Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente, alături de domnul Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, și de Ambasadorul României la Viena, Excelența Sa domnul Bogdan Mazuru, au participat în cursul zilei de astăzi la o reuniune dedicată informării cetățenilor români din Austria despre subiectul exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din acest an.
Reuniunea a fost găzduită de Ambasada României la Viena.
La întâlnire au participat reprezentanți ai comunității românești din Austria, membri ai asociațiilor, ai presei de limbă română și ai clerului de origine română din această țară.
În cadrul întâlnirii au fost purtate discuții despre modul în care românii din Austria vor putea vota prin corespondență sau la secțiile de votare la alegerile parlamentare din acest an.
“Sunt bucuroasă că am avut ocazia să mă întâlnesc cu români cărora le pasă de viitorul lor. Prin participarea la această întâlnire au arătat că sunt interesați să împărtășească informațiile primite de la noi astăzi către toți ceilalți membri ai comunității românești din Austria. Sunt convinsă că, începând cu 1 aprilie, românii din Austria se vor înscrie în Registrul Electoral pentru a vota în condiții mult mai bune decât în 2014,” a spus Ana Maria Pătru, președintele AEP care conduce delegația autorității.
Ana Maria Pătru s-a întâlnit cu românii din AustriaAna Maria Pătru, președintele Autorității Electorale Permanente, al...
Posted by Autoritatea Electorală Permanentă on Thursday, February 11, 2016
Comentează