Abdullah Atas, omul de afaceri turc care a accidentat grav un poliţist de la Rutieră, a fost adus joi pentru audieri la Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Este prima audiere a cetăţeanului turc după accident.După audieri, omul de afaceri turc va fi transferat de la Spitalul Penitenciar Rahova în arestul central al Poliţiei Capitalei.
Vezi şi: Afaceristul turc care a accidentat grav un poliţist, arestat preventiv în lipsă
Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au confirmat, pe 3 august, mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis pe numele lui Abdullah Atas.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, omul de afaceri turc Abdullah Atas nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale poliţistului şi l-a acroşat cu maşina, după care l-a purtat pe capotă 400 de metri. Agentul a căzut apoi pe partea carosabilă.
Şoferul, care consumase alcool, şi-a continuat deplasarea aproximativ 3 km, până în comuna Pipera, unde a lovit un gard.
În urma accidentului, poliţistul a fost supus mai multor intervenţii la Spitalul Floreasca. În prezent, el este la terapie intensivă în stare deosebit de gravă.
Vezi şi: Gabriel Oprea l-a vizitat la spital pe poliţistul accidentat de afaceristul turc