Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Afirmaţii incredibile ale Papei:'Prietenia dintre un preot şi o femeie nu trebuie să sperie'

papa francisc

Papa Francisc a afirmat că o "prietenie sănătoasă" între un slujitor al bisericii, inclusiv un papă, şi o femeie este un lucru bun, atâta vreme cât nu este vorba de o legătură sexuală, transmite AFP, precizând că Suveranul Pontif a făcut aceste aprecieri ca reacţie la informaţiile apărute recent despre prietenia ''intensă'' dintre Papa Ioan Paul al II-lea şi Anna Teresa Tymieniecka, o femeie teolog americană.

La conferinţă de presă ţinută în avionul cu care revenea la Vatican după o vizită în Mexic, Papa Francisc spus că a "avut cunoştinţă" de acea prietenie foarte puternică şi de bogatul schimb de scrisori dintre cei doi. "Nu trebuie să ne speriem" de acest aspect şi orice preot - chiar şi un papă - are nevoie să ştie ce cred femeile despre anumite subiecte.''Prietenia cu o femeie nu este un păcat. O legătură amoroasă este însă un păcat", a spus el, referindu-se la legătura dintre un slujitor al Bisericii şi o femeie. "Îmi place să primesc sfatul unei femei". ''Nu s-a înţeles încă tot binele, în ajutor şi sfaturi, pe care îl poate aduce o femeie unui preot, Bisericii", a adăugat Papa Francisc.

"Ceva lipseşte unui bărbat care nu ştie să aibă o relaţie corectă cu o femeie", iar "misoginii sunt nişte bolnavi", a menţionat Papa Bergoglio, în context, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.