Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aflat în Estonia, la frontiera cu Rusia, Papa Francisc denunță amenițarea armelor

EPA - AGERPRES
Papa Francisc

Papa Francisc i-a denunţat marţi - în ultima zi a turneului său în ţările baltice, care l-a condus până la frontiera cu Rusia - pe cei care recurg la ”ameninţarea armelor” şi la ”desfăşurarea trupelor”, relatează AFP.

Suvernaul Pontif, care a strecurat acest avertisment în predica pe care a susţinut-o în timpul slujbei oficiate în aer liber la Tallinn, a evitat orice referire directă la politica Moscovei. Însă aceasta, după anexarea Crimeei şi războiul din estul Ucrainei, este cea care-i îngrijorează pe liderii şi societăţile Lituaniei, Letoniei şi Estoniei.

”Relaţiile dintre Rusia, Estonia şi NATO oferă o posibilitate de a interpreta acest discurs. Însă eu cred că Papa evoca mai degrabă libertatea personală atunci când a vorbit despre sclavia consumerismului şi individualism”, a declarat însă pentru AFP Erkki Bahovski, un expert eston în relaţii internaţionale şi redactor-şef al lunarului Diplomaatia.

În opinia altei specialiste estone în probleme strategice, Evelyn Kaldoja, a fost totuşi ”clar că se referea la Rusia”.

Rusia organizează cu regularitate exerciţii militare nu departe de frontierele ţărilor baltice, iar aeronavle sale militare se apropie de spaţiul lor aerian, lucru care face să decoleze avioanele NATO, pentru a asigura ”poliţia aerului”.

”Unii” cred uneori că forţa unui popor se măsoară în parametri, alţii că o căutare a unui ”pact al iubirii” creştine se măsoară în parametri, a spus Papa.

”Există cel care vorbeşte cel mai tare (...), există cel care adaugă strigătelor de ameninţare arme, desfăşoară trupe, strategii... Acela pare cel mai «solid»”, a continuat Papa. ”Această atitudine ascunde, în sine, un refuz al eticii şi, odată cu ea, un refuz al lui Dumnezeu”, a denunţat el.

NEÎNCREDERE

În toate intervenţiile sale publice în Lituania, Letonia şi Estonia, Papa nu a pronunţat numele Rusiei.

Însă catolici au venit din Rusia să-l întâlnească la Kaunas marţi, iar după un cânt eston, un frumos cânt rus a răsunat pentru Papă în catedrala luterană în care s-a întâlnit cu tineri.

Eforturi răbdătoare ale diplomaţiei vaticane au condus deja la întâlnirea Papei cu preşedintele Vladimir Putin, la Roma, şi cu Patriarhul ortodox Kiril, în Cuba. Însă Rusia nu se grăbeşte să-l primească pe Papă pe teritoriul său.

Prin ricoşeu, acest lucru le confirmă creştinilor baltici neîncrederea faţă de Moscova.

În a doua zi petrecută de Papă la Vilnius, capitala Lituaniei, arhiepiscopul emerit Sigitas Tamkevicius, care a fost deţinut timp mai mulţi ani în închisori sovietice, nu şi-a ascuns sentimentul în această privinţă. ”Suntem prea aproape de Rusia, este imposibil să nu ne fie frică de ei. Frica este aici”, le-a spus el unor jurnalişti.

”Vecinul nostru este foarte greu de înţeles”, a nuanţat el, recunoscând că este alinat de apartenenţa ţării sale la NATO şi că doreşte ca trupele Alianţei staţionate în Lituania să fie mai importante.

Prezenţa unor militari occidentali a fost de altfel prezentă în timpul slujbelor Papei - militari şi ofţeri belgieni în Lituania, canadieni în Letonia şi brtanici în Estonia au asistat în uniformă la liturghii.

Alt prelat lituanian de rang înalt şi-a exprimat sentimentul pe care mulţi par să-l împărtăşească, inclusiv în Letnonia şi Estonia, şi anume că vizita Papei consolidează spiritul patriotic.

”Am depăşit ocupaţia. Ştim ce înseamnă să înfrunţi tancurile cu rugăciuni, ceea ce îneamnă să stai deoparte în felul baltic (...). Astăzi avem nevoie de încurajare, de speranţă, pentru ca proiectul libertăţii noastre să nu se oprească la mijlocul drumului”, a declarat la Kaunas, în Lituania, episcopul din Telsiai, Kestutis Kevalas.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.