Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Africa de Sud nu a înregistrat niciun deces asociat COVID-19 în ultimele 48 de ore, o premieră după mai 2020

Agerpres
Africa de Sud coronavirus

Africa de Sud nu a înregistrat niciun deces asociat COVID-19 în ultimele 48 de ore, o premieră după luna mai a anului 2020 pentru ţara cel mai grav afectată de pandemia de coronavirus pe continentul african, au anunţat marţi autorităţile sanitare locale, citate de AFP.

Institutul Naţional pentru Boli Transmisibile (NICD) a anunţat această informaţie în buletinul său zilnic privind cazurile de COVID-19 cuantificate la nivelul întregii ţări, declanşând un optimism prudent în rândul specialiştilor.

Ultima dată din calendar când Africa de Sud nu a avut niciun deces asociat COVID-19 a fost 12 mai 2020.

"Observăm că spitalele nu mai au aproape deloc cazuri de COVID-19", a declarat Shabir Madhi, specialist în vaccinuri la Universitatea Witwatersrand, potrivit Agerpres.ro.

"Ştim că numărul morţilor declaraţi este subestimat cu un factor de mărime de trei ori, însă chiar şi în acest caz rata deceselor este deosebit de mică", a adăugat medicul sud-african, potrivit căruia aceste rezultate sunt asociate vaccinării anti-COVID-19 şi imunităţii dobândite de populaţia locală în urma precedentelor valuri ale pandemiei de coronavirus.

"Costul în vieţi umane a fost mare, dar această situaţie a permis unei mari părţi din populaţie să dezvolte o protecţie împotriva formelor grave ale bolii", a precizat el.

Cel puţin 80% din populaţia provinciei dens populate Gauteng, în care se află şi oraşul Johannesburg, a fost deja infectată cu noul coronavirus, un procent care, potrivit aceluiaşi expert sud-african, reflectă în mare parte rata de imunizare de la nivelul întregii ţări.

Zimbabwe, Namibia, Angola, Mozambic şi Eswatini nu au semnalat niciun deces asociat COVID-19 în ultimele 24 de ore, însă aceste ţări vecine Africii de Sud beneficiază de o monitorizare mai puţin dezvoltată a situaţiei sanitare.

De la începutul pandemiei de coronavirus, Africa de Sud, o ţară cu o populaţie de 60 de milioane de locuitori, a raportat aproximativ 100.000 de decese asociate COVID-19 şi aproape 3,6 milioane de infectări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.