DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Agenţia Spaţială Europeană a semnat un parteneriat cu NASA pentru construirea stației spațiale Gateway de pe orbita Lunii

Agerpres
stație Gateway, luna

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a semnat marţi un memorandum cu NASA prin care îşi formalizează colaborarea la proiectul Gateway, o staţie spaţială ce urmează să fie amplasată de NASA pe orbita Lunii, un element cheie al programului american Artemis de reluare a explorărilor selenare cu echipaje umane, transmite miercuri Space.com, potrivit AGERPRES.

În cadrul acestui nou acord, ESA va oferi un modul locuibil şi un modul de realimentare pentru staţia Gateway, ambele module urmând să fie operate de ESA odată ce vor fi amplasate. Contribuţia ESA va include şi două module adiţionale de serviciu pentru capsula Orion, aparţinând NASA, capsula ce va fi folosită în trimiterea astronauţilor spre Lună şi care va fi lansată cu rachete Space Launch System (SLS).

În schimb, ESA a obţinut trei oportunităţi de misiune pentru astronauţi europeni la bordul staţiei orbitale Gateway.

"Acest parteneriat scoate în evidenţă nivelul ridicat al cooperării (existente) din cadrul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) în contextul noilor misiuni selenare", a declarat administratorul NASA, Jim Bridenstine. Staţia orbitală "Gateway va continua să extindă cooperarea dintre NASA şi partenerii internaţionali precum ESA, pentru a asigura că programul Artemis se va desfăşura într-un mod cât mai sigur şi sustenabil", a adăugat el.

Prima aselenizare cu echipaj uman din cadrul programului Artemis urmează să aibă loc în 2024, în regiunea polului sud selenar. Staţia orbitală Gateway nu va avea un rol în această primă misiune, însă, conform NASA, această staţie va avea o misiune importantă pe termen lung în ceea ce priveşte permanentizarea prezenţei umane pe orbita selenară şi la suprafaţa "astrului nopţii".

Gateway va fi de 6 ori mai mică decât Staţia Spaţială Internaţională şi va servi ca laborator permanent pe orbita Lunii, precum şi ca nod de transport pentru misiuni pe suprafaţa selenară, atât cu echipaj uman cât şi fără astronauţi, conform NASA.

"Gateway este concepută să fie suplimentată cu capacităţi adiţionale puse la dispoziţie de partenerii noştri internaţionali pentru a susţine explorarea sustenabilă" a Lunii, a declarat Kathy Lueders, administrator asociat al NASA pentru Human Exploration and Operations Mission Directorate. "Gateway ne va deschide accesul pentru a explora mai mult din suprafaţa selenară decât până acum şi suntem bucuroşi că parteneri de calibrul ESA ni se alătură în acest efort colosal", a adăugat ea.

Citește și: DNA despre SPECULA generată de pandemie - 'A fost creat cadrul propice apariției 'indispensabilului traficant de influență''

Primele două elemente ale noii staţii spaţiale, elementul de propulsie PPE (Power and Propulsion Element) şi avanpostul logistic HALO (Habitation and Logistics Outpost), urmează să fie lansate împreună în noiembrie 2023. Aceste două elemente ale staţiei Gateway sunt construite de companiile americane Maxar Technologies (pentru PPE), respectiv Northrop Grumman (HALO).

Modulul locuibil european, ce va purta denumirea I-Hab, va fi adăugat modulului HALO şi va constitui "principalul habitat al astronauţilor pe Gateway", conform unui comunicat al ESA. I-Hab va include contribuţii din partea Agenţiei spaţiale nipone (JAXA) şi va dispune de două porturi de andocare pentru module de aselenizare cu echipaj uman.

Modulele de aselenizare vor fi construite de una sau mai multe companii americane. La începutul acestui an, NASA a oferit contracte unui număr de trei grupuri private - Dynetics, SpaceX şi The National Team, ultima condusă de compania lui Jeff Bezos, Blue Origin - pentru a dezvolta concepte de module de aselenizare. NASA urmează să selecteze una sau mai multe dintre variantele de module de aselenizare propuse de aceste grupuri la începutul anului viitor.

Modulul de realimentare ce va fi construit de ESA, denumit Esprit, va dispune de un hublou de dimensiuni mari, similar modulului Cupola, construit de ESA şi instalat pe ISS. Pe lângă rolul de realimentare cu combustibil, modulul Esprit va oferi şi funcţii de telecomunicaţii pentru staţia Gateway.

"Acest memorandum marchează un moment de importanţă critică pe traiectoria Europei. El confirmă că mergem înainte spre Lună, nu doar în ceea ce priveşte echipamentele şi tehnologia, dar şi prin personalul nostru", a declarat directorul general al ESA, Jan Wörner. "Europa va avea un rol central în noua eră a explorărilor spaţiale alături de NASA şi de partenerii noştri, asigurând arhitecturi exemplare şi inovatoare pentru explorarea Lunii, a planetei Marte şi pentru inspirarea generaţiilor următoare", a adăugat el.

La începutul acestei luni, NASA anunţa că a semnat acorduri de colaborare în cadrul programului Artemis cu nu mai puţin de opt ţări, acorduri menite să asigure un set de principii de explorare responsabilă a Lunii şi deschizând calea acestor state pentru a se implica în programul Artemis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.