Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alain Delon, discurs emoţionat la primirea trofeului Palme d'Or de onoare: 'Nu am mai plâns de mult aşa'

Unifrance
alain delon

Actorul Alain Delon a primit, duminică seară, trofeul Palme d'Or de onoare la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost întâmpinat de sute de fani şi unde a ţinut un discurs emoţionant, amintind de cele mai importante femei din viaţa lui, potrivit news.ro.

Sosirea lui Delon pe covorul roşu a fost evenimentul serii, la Cannes. Însoţit de fiica lui, actriţa Anouchka Delon, el a salutat mulţimea şi fotografii şi a urcat treptele Grand Thèâtre Lumiére pe muzica lui Enio Morricone creată pentru „Clanul sicilienilor”.

După ce Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului, a ţinut un discurs elogios, a fost proiectat un montaj de câteva minute care a marcat cele mai importante momente din cariera actorului.

„Nu am mai plâns de mult aşa”, a spus Delon înainte de a primi trofeul din mâinile fiicei lui.

„Nu-l pot privi acum, pentru că o să plâng”, a spus ea.

În aplauzele întregii săli, unde s-a aflat şi ministrul francez al Culturii, Franck Riester, precum şi preşedintele festivalului, Pierre Lescure, monstrul sacru al cinematografiei franceze a spus: „Este un omagiu postum, dar pentru mine viu”.

Citește și: 'John Wick: Chapter 3 - Parabellum' a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

„Este dificil să pleci. Pentru că şi eu voi pleca, dar nu voi pleca fără să vă mulţumesc”, a spus el.

Delon a revenit la microfon şi a adăugat, în lacrimi: „Înainte de a pleca, trebuie să vă spun că mă gândesc la Mireille şi la Romy”. Mireille Darc, care a murit în 2017, iar Romy Schneider, în 1982, au fost cele două femei care i-au marcat cel mai mult viaţa.

Cu o carieră de 62 de ani, Delon, un simbol al industriei cinematografice europene, a jucat în peste 80 de filme, sub îndrumarea unora ca Michelangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville şi Jean-Luc Godard, şi alături de actori precum Gabin, Lancaster, Montand, Sharif şi Ventura, Mireille Darc, Romy Schneider, Claudia Cardinale, Ursula Andress şi Monica Vitti.

În vârstă de 83 de ani, cel mai recent film în care a jucat Delon este „S Novym godom, mamy!” (2012) şi este anunţat că va face parte din distribuţia „La maison vide”, de Patrice Leconte, alături de Juliette Binoche.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.