Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alain Rey, unul dintre creatorii dicţionarelor Le Robert, a decedat la vârsta de 92 de ani

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Lingvistul francez Alain Rey, unul dintre creatorii dicţionarelor Le Robert, a murit la 92 de ani, a anunţat miercuri editura care tipăreşte aceste lucrări de referinţă, citată de EFE.

Într-un mesaj pe contul său de Twitter, editura Le Robert a precizat că Alain Rey "a continuat până în ultimele sale zile construcţia" acestui dicţionar, ce constituie un adevărat punct de reper pentru limba franceză, scrie agerpres.ro.

Citește și: Adrian Streinu Cercel: ‘Nu vă spălați, nu purtați mască, dar atunci să nu vă mirați că vă îmbolnăviți’

"Pentru el, cuvintele sunt acumulatoare de energie, uneori arme asftel încât este sănătos să le descoperim misterul", se arată în mesajul de omagiu adus marelui lingvist francez.

Alain Rey a studiat Literele şi Arta Medievală şi a intrat în proiectul dicţionarului la îndemnul editorului Paul Robert.

În 1964, acesta editează primul dicţionar Le Robert, urmat de Le Petit Robert, în 1967.

Alain Rey redactează şi conduce apoi diferitele dicţionare ale editurii Robert: Le Petit Robert (1967), Micro Robert, Le Petit Robert des noms propres (1974), Dictionnaire des expressions et locutions (1979), Grand Robert de la langue francaise în 9 volume (1985), Nouveau Petit Robert de la langue francaise (1993) şi Dictionnaire historique de la langue francaise (1992).

Citește și: Traian Berbeceanu: ‘Bucureștenii au înțeles și știu că măsurile sunt în sprijinul lor și sunt respectate’

Între 2004 şi 2005, Alain Rey a prezentat cronica intitulată "Demo des Mots", difuzată după jurnalul de la ora 20:00 la postul de televiziune France 2, în care explica originea, evoluţia şi derivatele cuvintelor din câmpul semantic al banilor.

Din septembrie 2007, el a participat duminica dimineaţa la emisiunea săptămânală a lui Laurent Baffie, difuzată de Europe 1.

De multe ori descris drept "un geolog" al cuvintelor, un erudit al enciclopediilor, un istoric al limbii şi un amator al artei gastronomice, Alain Rey a murit pe 28 octombrie, la Paris.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.