Un minor de 13 ani s-a rătăcit, marţi, din cauza vizibilităţii reduse cauzate de o ceaţă densă, în timp ce schia pe una dintre pârtiile de la Şureanu, din Munţii Sebeşului, el fiind găsit, cu ajutorul coordonatelor GPS, în pădurea din apropiere de către jandarmi montani şi salvamontişti, informează Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Alba, sublocotenent Marius Ştefan, pe pârtia A1 a Domeniului Schiabil Şureanu, un minor în vârstă de 13 ani s-a rătăcit în pădurea din imediata apropiere, ca urmare a vizibilităţii reduse. S-au format două echipe mixte alcătuite din jandarmi montani şi salvamontişti, care au luat legătura cu cei de la 112, care le-au pus la dispoziţie coordonatele GPS ale minorului, pornind în căutarea acestuia.
Băiatul a fost găsit după o jumătate de oră cu ajutorul coordonatelor GPS şi a fost transportat la baza pârtiei unde i s-au acordat îngrijiri medicale, acesta având o zgârietură la urechea stângă şi fiind în afara oricărui alt pericol, a menţionat purtătorul de cuvânt.
Domeniul schiabil este situat la cea mai mare altitudine din ţară, la circa 2.000 de metri, şi dispune de 8 pârtii în lungime de 11 kilometri. Amplasat în Munţii Sebeşului, în Masivul Şureanu, în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu Sibiu şi Vâlcea, domeniul este preferat pentru a schia şi de către şeful statului, Klaus Iohannis.
Alba: Minor rătăcit, din cauza ceţii dense, în timp ce schia la Şureanu, găsit cu ajutorul coordonatelor GPS
București
9°C
Articole Similare

460
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
460

1.091
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
1.091

503
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
503

1.327
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.327

1.097
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.097

682
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
682

46
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
46

40
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
40

29
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
29

39
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
39

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

81
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
81

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25
















Comentează