Guvernul albanez este favorabil aderării Suediei şi a Finlandei la NATO, potrivit celei mai recente decizii a executivului de la Tirana, adoptată joi, relatează euractiv.com.
Albania este membră a Alianţei Nord-Atlantice începând din 2009. Ţara s-a aliniat poziţiei Uniunii Europene cu privire la agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei şi a promis asistenţă prin NATO pentru Kiev.
''Am căzut de acord în mod oficial asupra extinderii Alianţei şi includerii celor două ţări'', a declarat şefa diplomaţiei albaneze Olta Xhaçka într-o conferinţă de presă.
Ea a explicat că decizia va fi acum transmisă parlamentului albanez, care va avea ultimul cuvânt în procesul de ratificare.
''Aceste protocoale vor fi apoi înaintate parlamentului pentru ratificare. De îndată ce parlamentele din toate cele 30 de state membre NATO, precum şi parlamentele din Finlanda şi Suedia, ratifică această procedură, atunci va fi posibilă acceptarea de jure a celor două ţări în Tratatul Nord-Atlantic'', a adăugat Xhaçka.
Săptămâna trecută, Turcia a provocat surprinderea a numeroase alte state din Alianţa Nord-Atlantică după ce a afirmat că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică.
Ankara consideră că Suedia şi Finlanda - ţară ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia - adăpostesc indivizi despre care afirmă că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Turcia de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.
Premierul suedez Magdalena Andersson a respins acuzaţiile Turciei, declarând că Suedia nu furnizează arme sau alt fel de sprijin teroriştilor.
Războiul declanşat de Rusia contra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului ''Parteneriat pentru Pace''.
Albania este de acord cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO
Articole Similare

14
Cazul Jeffrey Epstein - Se cere audierea lui Donald Trump
14

12
Dosarul Jeffrey Epstein: Bruxellesul cere o anchetă a UE asupra lui Peter Mandelson
12

19
Israelul reia bombardamentele în estul Libanului
19

520
Liderul opoziției maghiare sugerează că Viktor Orban e dictator: alegerile o să fie „un referendum”
520

46
Patru ani de război - Ucraina pregăteşte noi schimbări în sistemul de mobilizare
46

54
Radoslaw Sikorski apără UE, în Parlament, împotriva unei tentaţii tot mai mari a unui Polexit
54

2.722
Americanii sunt tot mai îngrijorați de capacitatea mentală a lui Trump: „a devenit dezordonat odată cu vârsta”
2.722

49
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului: Israelul își propune să aducă „o schimbare demografică permanentă” în Cisiordania și Gaza
49

28
Rusia va ajuta la selectarea şi antrenarea primului astronaut din Myanmar
28

836
Cât ar mai putea dura războiul din Ucraina: Rusia nu are niciun termen limită
836

95
Vânzarea Lukoil - SUA au prelungit termenul limită
95

76
Duma de Stat a adoptat legea privind refuzul extrădării străinilor care au luptat în armata rusă
76

183
Donald Trump a decis să cheme la Casa Albă toți marii miliardari americani: Se discută despre cea mai nouă tehnologie, care domină omenirea
183

















Comentează