Opozantul belarus Viktor Babaryko a fost arestat joi sub acuzaţia de ''fraudă'', au anunţat autorităţile, după percheziţii efectuate la acest fost bancher care intenţionează să candideze împotriva lui Alexander Lukaşenko în alegerile prezidenţiale din august, relatează AFP potrivit Agerpres.
Este a treia personalitate care intenţionează să participe la aceste alegeri care trebuie să înfrunte poliţia sau justiţia.
''Babaryko a fost arestat pentru că a fost organizatorul direct al unor activităţi ilegale. El a încercat să facă presiune asupra martorilor, să ascundă urmele infracţiunilor comise şi a retras recent o sumă mare de bani din conturile pe care le controla'', a spus Ivan Tertel, care conduce Comitetul de control al guvernului belarus, responsabil pentru anchetă.
Potrivit anchetatorilor, Viktor Babaryko s-ar fi aflat în fruntea unui ''grup organizat format din actuali şi foşti angajaţi'' ai băncii Belgazprombank, condusă anterior de opozant. Acest grup ar fi responsabil de fraude şi de spălare de bani în valoare de peste 60 de milioane de dolari.
Alegeri în Belarus - Un opozant care intenţionează să se confrunte cu Lukaşenko în alegerile prezidenţiale a fost arestat
Explorează subiectul
Articole Similare

1.761
Industria fast-food se reinventează: McDonald’s își adaptează strategia ca urmare a fenomenului Ozempic
1.761

53
Atenţionare de călătorie MAE: Cod roşu de vânt puternic în Spania
53

1.585
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
1.585

3.238
VIDEO Trump, „tăvălit” bine la conferința de la Munchen: „E cel mai distructiv președinte” din istoria SUA
3.238

2.669
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
2.669

2.011
VIDEO Trump îl presează pe Zelenski să cedeze la negocieri: „Să se miște! Rusia vrea să facă o înţelegere"
2.011

30
VIDEO Franţa/Un bărbat ce ameninţa jandarmi a fost rănit de unul dintre ei; Parchetul antiterorist a declanşat o anchetă
30

2.727
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
2.727

137
Donald Trump anunţă că un al doilea portavion american va pleca "foarte curând" spre Golf şi avertizează Iranul
137

234
Alegeri în Ungaria - Viktor Orban pare câștigător: Fidesz se menţine la 46%, urmat de Tisza cu 40%, potrivit unui sondaj preelectoral
234

69
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
69

670
Regele Charles nu este fanul lui Donald Trump. Dezvăluirile unui jurnalist britanic
670

1.674
Fiul lui Ramzan Kadîrov, la un pas să-și piardă vederea. A fost tratat într-o celebră clinică din Moscova
1.674

















Comentează