Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri, partide și guverne

cubul-rubik-in-politica-romaneasca

*Text semnat de Emil C.

În preajma fiecărui scrutin, de orice natură, apar predicții și analize care cuprind tot ceea ce se poate întâmpla. De cele mai multe ori ele exced alegerile în discuție și se întind până la subiectul care este interesant pentru toată lumea, cine va deține puterea. Unele analize și predicții par a avea o logică solidă și un fundament științific, altele sunt doar încercări mai mult sau mai puțin profesioniste de a influența comportamentele electorale viitoare, atât ale cetățenilor cât și ale activelor de partid.

Având în vedere apropierea alegerilor locale din acest an, se fac deja predicții privind scorurile partidelor și bineînțeles ce vor însemna aceste rezultate pentru alegerile parlamentare din toamnă. Există o credință fermă, o deducție logică simplă sau pur și simplu o superstiție cum că rezultatul alegerilor locale va crea un trend sau un val politic care va influența rezultatul alegerilor din toamnă. Parțial este adevărată, există o influență directă, nu sunt sigur însă dacă este chiar așa importantă cum se spune.

Finalitatea practică a  fiecărui scrutin nu este numărul de voturi obținute ci preluarea puterii.

Din această perspectivă toate tipurile de alegeri, parlamentare, locale și prezidențiale influențează în măsuri diferite acest proces. În 2004 PSD a câștigat alegerile locale și ca vot politic pe CJ și ca număr de mandate de primari. A câștigat alegerile parlamentare și ca procent de vot popular și ca număr de mandate obținute. A pierdut însă alegerile prezidențiale și în ciuda victoriilor precedente a ajuns în opoziție. În 2008 am avut un echilibru aproape perfect între PSD și PDL atât la locale cât și la parlamentare cu un plus foarte mic pentru PDL. Au intrat împreună la guvernare după care PSD a ales opoziția și parteneriatul cu PNL. Nu au fost suficiente pentru câștigarea alegerilor prezidențiale și PSD a ajuns iar în opoziție. În 2012 mamutul USL a spulberat tot și la locale și la generale cu PSD luând partea leului în cadrul acestei alianțe. PSD nu a câștigat însă alegerile prezidențiale și acum nu se mai află la guvernare.

Un rezultat foarte bun la locale nu conduce obligatoriu la câștigarea alegerilor parlamentare și câștigarea alegerilor parlamentare nu conduce neapărat la preluarea și păstrarea guvernării. Alegerile prezidențiale însă s-au dovedit a fi determinante în ultimele mandate. Au influențat preluarea sau păstrarea guvernării mai mult decât toate celelalte tipuri de alegeri.

Astfel, putem interpreta cum vrem diferitele semnale pe care alegerile locale din acest an le vor transmite. Conform sondajelor actuale putem face liniștiți predicții.

Ce partid va avea cel mai mare număr de primari? Probabil PSD.

Ce partid va avea cel mai mare număr de voturi la CJ? Probabil PSD.

Ce partid va câștiga cele mai multe reședințe de județ? Probabil PNL.

Cine va avea cei mai mulți președinți de CJ? Aici e riscant să te iei după sondaje pentru că negocierile politice locale pot da peste cap tot.

Cine câștigă primăria București? Probabil PSD.

Putem intui că PSD va fi câștigătorul alegerilor locale chiar dacă va fi la o diferență mică. Nu este obligatoriu ca această diferență să se păstreze și la toamnă. Sau se poate păstra dar nu se va traduce în majoritate de mandate parlamentare ca în 2008. Sau poate totul merge bine și va câștiga atât alegerile locale cât și cel mai mare număr de mandate la toamnă.

Asta înseamnă că PSD va guverna România? În lumina celor petrecute în ultimii ani, răspunsul este la Cotroceni.

Dar nu trebuie să credem că preferința politică a Președintelui poate singură decide câștigătorul. Tot partidele noastre îi crează această posibilitate, îndeosebi partidele mici. Rolul acestora va începe în alegerile locale unde, punctual, pot decide majoritatea în CJ și CL. Având în vedere revenirea la un vot proporțional pe listă pentru alegerile parlamentare, vom avea probabil un parlament ales cu aproximativ același număr de partide ca și acum. Aș sublinia ales pentru că e foarte important, un partid care obține peste 5% din mandate în alegeri are altă forță de negociere ca unul care are un grup parlamentar adunat ulterior alegerilor. Din acest punct de vedere ALDE și PMP au potențial să solidifice la vot construcțiile lor recente. UDMR nu cred că va avea probleme să intre în Parlament deși va avea emoții. UNPR și M10 probabil că se vor alipi unor formațiuni mai mari în perspectiva alegerilor generale. Dacă vor reuși acest lucru vor accede în Parlament și probabil își vor forma propriile grupuri parlamentare. La toate astea vom adăuga și grupul minorităților.

Viitorul Parlament ar putea avea două grupuri parlamentare mari formate de PNL și PSD și 6 grupuri mici formate de ALDE, PMP, UDMR, UNPR, M10 și minorități. Poate nu toți cei mici confirmă în alegeri sau nu reușesc să facă alianțe care să-i ducă în Parlament. Poate nu vom avea 6 grupuri mici, vom avea doar 3. Și într-un caz și în celălalt, având în vedere și numărul semnificativ mai mic de parlamentari din viitorul Parlament în comparație cu cel actual, foarte probabil majoritatea parlamentară se va putea decide chiar și la o diferență de 5 parlamentari.

În astfel de condiții Președintele poate juca decisiv, nu că face vreun abuz ci pentru că i se oferă posibilitatea. Cazuri precum USL nu știu dacă se vor mai petrece dar cel puțin nu se întrevăd pentru acest an. Și o victorie cum a fost cea a USL este singura care poate îngrădi posibilitatea Președintelui de a influența componența viitorului Guvern.

Revenind de unde am început, chiar contează cine câștigă alegerile locale?

Da. Contează pentru viitorul comunităților locale, pentru evoluția și reprezentarea factorilor de putere și influență locali, pentru rearanjarea pozițiilor de forță în cadrul partidelor și în cadrul administrației publice locale.

Cine va face Guvernul României după alegerile parlamentare?

În acest moment toate partidele parlamentare au șanse să facă parte din el. Au șanse chiar și actualii tehnocrați. Politica românească nu este niciodată previzibilă și plictisitoare ci este dinamică și antrenantă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.