Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALEGERI PREZIDENŢIALE: Slovacia votează pentur un nou preşedinte, în primul tur

slovacia alegeri
00 (8.00, ora României) în Slovacia, pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în care favorit este actualul premier social-democrat Robert Fico. Mai puţin în cazul unei surprize enorme, niciunul dintre cei 14 candidaţi nu urmează să obţină un scor peste pragul de 50% din voturi, al doilea tur al alegerilor fiind programat la 29 martie. Premier în perioada 2006-2010 şi începând din 2012, Fico, un fost comunist, în vârstă de 49 de ani, se prezintă ca un apărător al celor săraci. Potrivit sondajelor, el urmează să îl înfrunte în al doilea tur pe un milionar filantrop, Andrej Kiska, în vârstă de 51 de ani, cu o orientare de centru, dar fără un partid şi un începător în politică. Partidul social-democrat Smer-SD al lui Fico controlează, în urma alegerilor legislative din 2012, atât Guvernul, cât şi Parlamentul monocameral, în care dispune de o majoritate confortabilă de 83 din totalul de 150 de mandate. Criticii premierului în exerciţiu apreciază că o eventuală alegere a acestuia în funcţia supremă va conduce la o monopolizare a puterii în Slovacia, membră UE din 2004 şi a zonei euro din 2009. Cei 4,4 milioane de alegători slovaci îşi aleg prin sufragiu universal direct al patrulea şef de stat de la proclamarea independenţei ţării în 1993. Secţiile de votare vor fi închise la ora locală 22.00 (23.00, ora României), iar rezultatele primului tur urmează să fie cunoscute duminică. Noul şef de stat va depune jurământul pe 15 iunie, după expirarea celui de-al doilea mandat al actualului preşedinte Ivan Gasparovici, de stânga. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.