Alegerile legislative anticipate din Azerbaidjan sunt denunţate de opoziţie, care le consideră o "imitaţie" ce va servi doar pentru a consolida puterea preşedintelui Ilham Aliev în această ţară din Caucaz bogată în petrol, notează France Presse potrivit Agerpres.
Alegerile ar fi trebuit să aibă loc în noiembrie 2020, dar în decembrie anul trecut parlamentarii au votat dizolvarea parlamentului, în urma demisiei prim-ministrului cu câteva săptămâni mai înainte.
Potrivit experţilor, obiectivul ar fi să înlocuiască vechea gardă a regimului cu o nouă generaţie şi să răspundă astfel cel puţin la nemulţumirea provocată de încetinirea creşterii economice.
Pentru opoziţie, jocurile sunt deja făcute, iar viitorii noi aleşi vor fi la fel de loiali ca cei vechi faţă de Ilham Aliev, care conduce cu o mână de fier fosta republică sovietică după ce i-a succedat tatălui său în 2003.
"În loc de o schimbare reală, Aliev se preface că face o reformă politică prin înlăturarea vechilor membri ai echipei sale urâţi de oameni de multă vreme", declară opozantul Ali Karimli, liderul Frontului Popular care boicotează alegerile.
Potrivit analistului Anar Mamedli, furia azerilor este din ce în ce mai răspândită în această ţară de nouă milioane de locuitori.
"Remanierea guvernului şi alegerile anticipate au acelaşi obiectiv, de a prelungi domnia lui Aliev", declară expertul.
Foarte dependent de exporturile sale de petrol, Azerbaidjanul a suferit din cauza scăderii preţului barilului. După prăbuşirea acestuia în 2014, moneda naţională şi-a pierdut jumătate din valoare, iar ţara a înregistrat o recesiune şi inflaţie cu două cifre. Situaţia s-a stabilizat dar creşterea stagnează acum în jur de 1-2%.
Ilham Aliev, care vrea să-şi păstreze controlul absolut, acuză opoziţia. De asemenea, el a plasat-o pe soţia sa Mehriban ca prim-vicepreşedinte al ţării în februarie 2017, iar fiul lor, Heidar, la cei douăzeci de ani, este văzut ca posibilul său succesor.
Deşi criticat de opoziţie şi apărătorii drepturile omului, preşedintele Aliev este lăudat de susţinătorii săi că datorită bogăţiei de hidrocarburi, a transformat şi modernizat Azerbaidjanul într-o putere energetică independentă.
Duminică, partidul lui Aliev, Yeni ("Noul") Azerbaidjan, este de aşteptat să se impună fără suspans.
Unul dintre liderii săi, Bahar Muradova, asigură că autorităţile vor face totul pentru ca "alegerile să fie transparente, libere şi să se ţină într-un mediu democratic".
Asigurările sunt respinse de opoziţie. "Nu există nici măcar condiţiile minime în Azerbaidjan pentru organizarea alegerilor democratice. Va fi o imitaţie de alegeri", afirmă opozantul Ali Karimli.
Un alt opozant, Issa Gambar de la partidul Mussavat acuză autorităţile că au "falsificat total" scrutinele anterioare şi că comisia electorală este sub controlul puterii, precum canalele de televiziune.
De asemenea, el denunţă restricţiile foarte severe ale dreptului de a manifesta în Azerbaidjan, unde "oamenii sunt arestaţi şi torturaţi".
Peste 1.300 de candidaţi din 19 partide se prezintă pentru a partaja cele 125 de locuri ale parlamentului unicameral, Milli Majlis.
Niciun scrutin organizat de la venirea la putere a lui Ilham Aliev nu a fost recunoscut drept liber şi democratic de misiunile de observare ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care are din nou 350 de observatori desfăşuraţi duminică.
Alegerile anticipate din Azerbaidjian - Opoziâia denunâă o imitație
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

577
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
577

39
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
39

2.275
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
2.275

2.668
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
2.668

157
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
157

60
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
60

65
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
65

73
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
73

5.246
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.246

33
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
33

79
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
79

3.837
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.837

38
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
38
















Comentează