Calendarul oficial pentru alegerile europarlamentare din luna mai a fost publicat în Monitorul Oficial.
Lista tuturor candidaților din partea partidelor, a alianțelor electorale, dar și lista candidaților independenți vor fi aduse la cunoștința publicului cel mai târziu pe 29 martie.
Rămânerea definitivă a candidaturilor, după soluționarea eventualelor contestații, precum și după verificarea actelor, va fi pe 16 aprilie.
Campania electorală va începe oficial pe 27 aprilie și se va termina pe 25 mai, la ora 07.00.
Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai, duminica.
Românii vor putea vota începând cu ora 07.00 și până la ora 21.00, când se vor închide urnele. Alegătorii care la ora 21,00 se află în sala unde se votează pot să își exercite dreptul de vot.
Citește și: Noapte de foc la Guvern. Toni Greblă face lumină în criza remanierii
REGULI DE ȘTIUT:
- Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și Institutul Național de Statistică, asigură implementarea și operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal în secțiile de votare
- La alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, alegătorii prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care înscriu datele personale ale acestora în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
- În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală specială, după caz, din secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:
a) persoana care s-a prezentat la vot nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;
b) persoanei care s-a prezentat la vot i s-a interzis exercitarea dreptului de vot;
c) alegătorul care s-a prezentat la vot este arondat la altă secție de votare;
d) alegătorul care s-a prezentat la vot este omis din lista electorală permanentă;
e) alegătorul care s-a prezentat la vot figurează că și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin;
f) alegătorul resortisant se regăsește în tabelul întocmit de Autoritatea Electorală Permanentă, care cuprinde cetățenii români care își exercită dreptul de vot la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din alt stat membru al Uniunii Europene;
g) alegătorul comunitar nu este înscris în lista electorală specială.
- Formațiunile politice care participă la alegeri, precum și candidații independenți pot desemna persoane care să verifice inclusiv în ziua de referință, până la încheierea votării, în condițiile stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central, aplicația informatică utilizată de Biroul Electoral Central
- Operatorii de calculator asigură înregistrarea video-audio neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor. Înregistrările se realizează în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Înregistrările video-audio se păstrează pentru o perioadă de 3 luni de la ziua de referință, în condițiile legii.
Citește și:
SURSE - Dragnea a răbufnit în CEX: Știu că unii strâng semnături pentru Pro România