Aleksei Navalnîi, tratat ca dușman până în mormânt (analiză)

Brutalitatea cu care autoritățile ruse au abordat înmormântarea opozantului mort în arest a transformat evenimentul într-o demonstrație. Privată de acces la eroul său, apoi amenințată de sute de ofițeri de poliție îmbrăcați în civil, mulțimea a ajuns să-și exprime furia, relatează Le Monde, conform Rador Radio România.

Ce să-ți amintești mai întâi, tăcerea sau strigătele? Demnitatea reținută a rudelor lui Alexei Navalnîi sau furia indignată a susținătorilor săi? Vineri, 1 martie, au avut loc două înmormântări ale lui Navalnîi: una pentru puținele sale rude aflate încă în Rusia, aproape conform canoanelor ortodoxiei, iar cealaltă, dezorganizată și furioasă, pentru o mulțime de moscoviți rămași fără cel care le-a fost însoțitor și lider de mai bine de un deceniu. Un element a reunit aceste două evenimente paralele: lipsa totală de atenție din partea autorităților ruse.

În biserica din cartierul periferic al capitalei în care oponentul locuia împreună cu familia sa au fost aranjate patru scaune, pentru părinții lui și cei ai văduvei sale, Iulia Navalnaia (aflată în exil cu cei doi copii ai cuplului). În locașul de cult au mai fost admise în jur de cincizeci de persoane, conform indicațiilor poliției din Moscova. Toți s-au adunat în jurul sicriului deschis al mortului, privind chipul cenușiu și deformat pe care fusese așezată o panglică împodobită cu icoane și rugăciuni. Alexei Navalnîi, mort în detenție cu două săptămâni mai devreme, pe 16 februarie, era o persoană credincioasă.

Slujba a durat mai puțin de jumătate de oră, mult mai puțin decât de obicei – mai multe surse, inclusiv din cadrul Bisericii Ortodoxe, au vorbit despre un ordin venit de la patriarhie. Angajații serviciilor funerare au mers atât de departe încât i-au împins pe credincioși să se grăbească, forțând închiderea sicriului. În biserică se auzeau strigăte pline de angoasă: „Lăsați-ne să ne luăm rămas bun de la el!”

Mașina funerară a pornit apoi cu aceeași grabă către cimitirul Borisov, aflat la 3 kilometri distanță, lăsând în urmă mulțimea de câteva mii de oameni care așteptau, unii încă de dimineață, într-o coadă lungă de câteva sute de metri sau cocoțați în jurul bisercii, pe mormane de zăpadă.

„O pierdere comparabilă cu cea a unui membru al familiei mele”

Când o persoană publică proeminentă moare, obiceiul este ca sicriul să rămână la îndemâna celor care doresc să-i aducă defunctului un ultim omagiu. Echipa lui Alexei Navalnîi nu a putut să închirieze o sală în capitală, rezultat al presiunilor autorităților, și nu a fost implicată în organizarea înmormântării. Și familia a dorit ca „cei pentru care dispariția lui Alexei este o tragedie personală” să poată aduce un omagiu oponentului, după cum spunea și mama sa, Liudmila.

Acesta este motivul pentru care această femeie în vârstă de 69 de ani s-a luptat pentru a recupera trupul fiului său atunci când autoritățile, după ce au reținut-o douăzeci și patru de ore într-o morgă din Nordul Îndepărtat, au încercat să o convingă, în contradicție cu legea, să accepte o înmormântare secretă. „Timpul nu este de partea ta. Un cadavru se deteriorează”, a amenințat ofițerul Varapaiev, al cărui nume doamna Navalnaia a îndrăznit să-l facă public.

Aceleași autorități, la Moscova, au preferat să-și demonstreze disprețul față de defunct și de susținătorii săi, chiar dacă asta însemna să provoace revoltă într-o suburbie liniștită. Până atunci, mulțimea se mulțumise cu aplauze, întrerupte de câteva scandări repetate: „Navalnîi! "Mulțumiri!”

Mulți dintre cei prezenți au mărturisit despre această „tragedie personală” menționată de Liudmila Navalnaia. „Simt o pierdere comparabilă cu cea a unui membru al familiei mele”, a mărturisit înaintea ceremoniei un bărbat de vârstă mijlocie, amintind de forța oponentului, care a reușit să redea credința în politică multor ruși și să intre în casele celor care i-au urmărit cu fidelitate videoclipurile și investigațiile de pe YouTube împotriva corupției puterii.

„Nu puteam să nu vin, din respect față de el, dar și față de mine”, a spus o mamă în lacrimi, spunând că nu a participat nici la cea mai mică acțiune politică în viața ei, de teamă să nu fie reținută sau să nu-și piardă locul de muncă. În ultimele zile, autoritățile au sporit intimidarea, amenințând studenții prezenți la înmormântare cu exmatricularea sau arestând pentru scurt timp avocatul care o însoțise pe mama domnului Navalnîi în Arctica.

Memoriale improvizate

Lipsită de acces la eroul său, apoi flancată de sute de polițiști îmbrăcați în echipament anti-tero, mulțimea a ajuns să-și exprime furia, redescoperind cuvintele îngropate de mai bine de doi ani, de la începutul invaziei din Ucraina, punct de plecare pentru represiune: „Asasinul lui Putin”, „Rusia va fi liberă”, „Nu războiului”, „Putin la Haga [oraș din Țările de Jos în care se află Curtea Penală Internațională]”, „Libertate prizonierilor politici”...

Ore întregi, blocate din toate părțile, coloane de câteva mii de oameni care țineau flori au încercat să ajungă în cimitir, călcând în picioare zăpada, transformâmd o simplă înmormântare într-o demonstrație.

Între timp, în cimitir, sicriul lui Alexei Navalnîi a fost îngropat pe notele melodiei My Way a lui Frank Sinatra. Câteva minute mai târziu, pagina de YouTube a piesei a fost inundată de comentarii și mulțumiri în limba rusă, reflectând nenumăratele omagii organizate în afara Rusiei sau online.

Rudele au fost însoțite de o mână de credincioși, dar și de ambasadori din mai multe țări occidentale, printre care și Franța. Soția, copiii și chiar fratele adversarului, cu toții în exil, s-au mulțumit prin mesaje pe rețelele de socializare.

„Lioșa [Alexei], mulțumesc pentru acești douăzeci și șase de ani de fericire absolută”, a scris Iulia Navalnaia, văduva sa, pe care televiziunea rusă a descris-o în ultimele două săptămâni ca fiind o soție infidelă și venală, și care a anunțat din exil că vrea să continue munca soțului ei. „Da, chiar și în ultimii trei ani [de închisoare] mi-ai dat fericire. (…) Te iubesc veșnic, du-te în pace”.

Mii, apoi sute de oameni au așteptat până noaptea înainte de a putea intra în cimitir, scandând regulat lozinci. Abia la ora 22:30 poliția a închis accesul. Cei care nu au reușit să ajungă la mormânt, sau cei care au renunțat în fața așteptării nesfârșite, au improvizat mici memoriale punând în zăpadă flori, lumânări și mesaje scrise de mână.

În alte orașe rusești, cetățenii au adus flori la monumentele victimelor represiunii sovietice. Până seara, nouăzeci de persoane fuseseră arestate în toată țara. Nu există nicio îndoială că cei care, la Moscova, au scandat cele mai ostile sloganuri vor fi la rândul lor identificați și reținuți, datorită prezenței masive a camerelor de filmat și a agenților în civil.

Simbolul a ce?

Această zi și munții de flori care se vor forma, fără îndoială, pe mormântul lui în timpul zilelor care vor veni, consacră statutul de simbol al lui Alexei Navalnîi. Dar simbolul a ce?

Al unei opoziții decimate, al cărei reprezentant nu a putut fi prezent vineri la Moscova? O ultimă speranță de schimbare democratică în Rusia?

Nu ne putem abține să nu ne gândim, în această zi de martie, la înmormântările altor mari figuri: fizicianul și disidentul Andrei Saharov, care a murit în 1989 întorcându-se din exil; jurnalista Anna Politkovskaia, ucisă în 2006; oponentul Boris Nemțov, împușcat în apropierea Kremlinului în 2015...

Oricât de tragice au fost, înmormântările lor au rămas o sursă de speranță, chiar dacă amestecată cu vinovăție. „Iartă-ne”, a spus mulțimea care a venit să-i aducă un omagiu lui Saharov, conform relatării din Le Monde din 18 decembrie 1989; „v-am abandonat”, au spus cei prezenți pentru Anna Politkovskaia... Acest reproș cu nuanțe de blestem național a rămas prezent, vineri, la poarta cimitirului. La revedere, în rusă, sună aproape ca o iertare...

Uriașă după standardele a ceea ce a devenit Rusia, suficient pentru a-l irita pe Vladimir Putin și a submina viziunea sa mitologizată a unui popor unit în spatele liderului său, mulțimea care a venit să-l conducă pe Alexei Navalnîi a rămas în număr mic („zeci de mii” de oameni, după cum totuși estimează BBC), în comparație cu cei care au venit pentru acești iluștri predecesori ai săi.

Irina, o pensionară în vârstă de 86 de ani, și-a amintit, vineri, de toate demonstrațiile de opoziție democratică la care a participat, sau chiar de acea zi din ianuarie 2021 când a mers la aeroport să-l întâmpine pe Alexei Navalnîi, după otrăvirea acestuia: „Au fost câteva sute dintre noi... Dacă am fi fost mai mulți, lucrurile ar fi putut fi altfel. Dar ne era frică. Nu Putin l-a ucis pe Navalnîi, ci Rusia”.