Un incendiu uriaş, care a devastat o treime din Parcul Naţional Etosha din Namibia, este "în prezent adus sub control", a dat asigurări ministrul Mediului, luni, la televiziunea publică NBC, după ce a survolat zona, una dintre cele mai renumite rezervaţii naturale din lume, transmite AFP, conform agerpres.ro.
Imenşii nori de fum fotografiaţi în weekend, care ameninţau 114 specii de mamifere, inclusiv rinocerul negru, în pericol critic de dispariţie, s-au disipat.
"Incendiul este în prezent adus sub control. N-am observat flăcări în timpul zborului nostru, însă unele zone continuă să ardă intermitent. În unele dintre aceste zone, personalul se află deja la faţa locului, monitorizând situaţia", a precizat Indileni Daniel pentru NBC.
Declarat pe 22 septembrie, incendiul s-a răspândit rapid din cauza vântului puternic şi a vegetaţiei uscate, la sfârşitul iernii australe. Incendiul a distrus aproximativ 34% din parcul naţional, respectiv aproximativ 775.163 de hectare, după cum a anunţat duminică Ministerului Mediului.
Imaginile satelitare consultate de AFP arată o întindere gigantică transformată în cenuşă, care pare mai mare decât vechiul lac sărat Etosha din apropiere, "atât de mare încât este vizibilă din spaţiu", după cum se precizează pe site-ul parcului naţional.
Situat în nordul acestei ţări în mare parte deşertice, parcul se întinde pe 22.270 de kilometri pătraţi şi atrage numeroşi turişti internaţionali datorită faunei sălbatice bogate.
Un "număr necunoscut de animale" a pierit, conform celui mai recent raport al preşedinţiei, emis duminică, în care se precizează că nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti.
"Incendiul reprezintă o ameninţare semnificativă pentru biodiversitate, fauna sălbatică şi mijloacele de trai ale comunităţilor din zonele afectate. Aproximativ 30% din păşunile parcului au fost distruse în incendiu", a estimat preşedinţia.
Ministerul Mediului a atribuit izbucnirea incendiului activităţilor de producţie de cărbune de la marginea parcului naţional, cărbune exportat în special în Africa de Sud. A
Comentează