Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la DNA, într-un dosar cu prejudiciu uriaş

DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

–  CRISTIAN MIHAI BUCIU, la data faptei director al Direcției operaționale din cadrul Companiei Naționale Poșta Română S.A.

– NELU IORDACHE și GHEORGHE RĂCARU, la data faptelor administratori ai unei companii de transport aerian,

pentru săvârșirea  infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Băsescu, ATAC VIOLENT la adresa lui Cioloș și Iohannis: Doi cinici

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 8 septembrie 2008, inculpatul Cristian Mihai Buciu, în calitatea mai sus menționată, sprijinit și de ceilalți doi inculpați, i-au determinat pe reprezentanții  Companiei Naționale Poșta Română S.A., să încheie, fără vinovăție, un contract în condiții dezavantajoase, păgubitoare pentru compania națională care a fost prejudiciată astfel cu suma de  3.395.286 euro.

În fapt, A.N.R.C. (devenită ulterior A.N.C.O.M.) a impus Companiei Naţionale Poșta Română S.A. (CNPR) standarde interne relative la distribuirea trimiterilor poștale prioritare, determinate de reglementările europene. Singura soluție identificată de C.N. Poşta Română pentru respectarea intervalelor maxime de distribuire a fost constituirea unei platforme aeriene dedicate transportului de corespondenţă.

Denunțătorul lui Orban, Tiberiu Urdăreanu, DEZVĂLUIRI INCENDIARE în sala de judecată

Consiliul de administrație al C.N. Poşta Română a aprobat planul de afaceri privind constituirea platformei aeriene, deși nu au fost făcute calcule privind veniturile și cheltuielile pe care acest plan la presupunea. Cristian Mihai Buciu, conducătorul Direcției operaționale din C.N. Poşta Română, a fost desemnat să se ocupe de efectuarea demersurilor necesare implementării planului de afaceri.

Pentru achiziționarea unui serviciu de transport aerian a fost declanșată o procedură de achiziție publică. Valoarea contractului a fost estimată la 45 milioane de euro, prin raportare la un număr de ore de zbor și la un cost al orei de zbor.

Impunerea anumitor rute de zbor, a unei nejustificate capacități de transport a aeronavelor, a unei valori maxime a garanției de participare la licitație și a unui prag valoric mare pentru cifra de afaceri au restricționat accesul la procedura de achiziție publică, în condițiile în care niciun operator aerian (de pe o piață și așa mică) nu dispunea de aeronave proprii suficiente. În consecință, singura care a putut să formuleze o ofertă a fost compania de transport aerian administrată de Gheorghe Răcaru și Nelu Iordache, ultimul fiind un apropiat al lui Cristian Mihai Buciu. Pentru a respecta condițiile de calificare, reprezentanții companiei de transport aerian au depus o scrisoare de garanție bancară falsă.

Deși oferta financiară a companiei de transport aerian administrate de Gheorghe Răcaru și Nelu Iordache, desemnată câștigătoare, a vizat efectuarea a 6 curse directe cu 6 avioane, în contractul amintit  a fost stabilit ca, pentru aceeași bani, să se efectueze numai 4 curse cu 4 avioane, cursele fiind 2 directe și 2 cu escală (pentru a ajunge la toate destinațiile). Cele 2 curse cu escală urmau să fie facturate ca și când ar fi fost efectuate 4 curse directe cu 4 avioane. Aceste aspecte au fost convenite de Cristian Mihai Buciu, Nelu Iordache și Gheorghe Răcaru, în dauna C.N. Poşta Română.

Prinderea în contract a altor curse decât cele din oferta financiară (acceptată în procedura de achiziție publică) și la prețuri vădit supraevaluate a prejudiciat C.N. Poşta Română cu 3.395.286  euro .

Compania Națională 'Poșta Română' s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.926.713 euro.

În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Anterior, au fost trimise spre judecare alte cinci dosare având ca obiect infracţiuni care au determinat prejudicii în dauna Companiei Naţionale Poşta Română (vezi comunicate nr 251/VIII/3 din 13 octombrie 2009, nr. 687/VIII/3 din 15 decembrie 2010, nr. 1131/VIII/3 din 6 decembrie 2013, nr 1112/VIII/3 din 18 iunie 2015 şi 1814/VIII/3 din 19 noiembrie 2015). Până în acest moment, în trei dintre cele cinci dosare s-au pronunţat decizii de condamnare definitivă.

În alte dosare, inculpatul Iordache Nelu a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicate nr. 383 din 29 aprilie 2013,  nr. 606 din 16 mai 2014  și nr. 1314 din 25 octombrie 2016).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.