ALERTĂ Doi tineri au fost loviți de o mașină pe o trecere de pietoni din Mamaia - Șoferul a FUGIT de la locul accidentului

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 27-08-2018

Actualizat: 27-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Doi tineri de 15 și 18 ani din Vaslui au fost grav răniți, în noaptea de duminică spre luni, după ce au fost loviți pe o trecere de pietoni din stațiunea Mamaia de o mașină. Șoferul acesteia a fugit și este căutat de polițiști, scrie Mediafax.

Potrivit IPJ Constanța, un șofer a surprins, în noaptea de duminică spre luni, și accidentat doi pietoni care traversau strada pe marcajul pietonal, din dreptul unui restaurant din stațiunea Mamaia.

Șoferul se deplasa dinspre municipiul Constanța către orașul Năvodari, iar după producerea accidentului a părăsit locul faptei.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonilor, o fată de 15 ani, respectiv un băiat de 18 ani, ambii din județul Vaslui.

Citește și: Accident în Capitală - Doi răniți și trafic restricționat pe un important bulevard

Polițiștii fac cercetări pentru identificarea șoferului și tragerii la răspundere penală a acestuia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri