Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alertă | Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare

Vestea.net
ionel arsene

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare cu executare de Tribunalul Bacău. Sentința nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel la instanța superioară.

După 4 ani de procese, o strămutare de la Piatra Neamț la Bacău, nenumărate amânări, procesul lui Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț – în care au contopite trei dosare - a ajuns la o primă finalizare. Tribunalul Bacău a pronunțat astăzi, 6 aprilie, sentința în procesul de corupție în care Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost judecat pentru trafic de influență. Pedeapsa este de 8 ani și 4 luni închisoare cu executare și, în plus, i se interzic toate drepturile referitoare la ocuparea, exercitarea și dreptul de a fi ales în funcții publice. Instanța a mai decis confiscarea a 80.000 euro și 150.000 lei, menținerea sechestrului asigurător pe mai multe bunuri, transmite presa locală.

CONTEXT

Şeful CJ Neamţ a fost denunţat de fostul primar de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti“. Acesta a susţinut că i-ar fi dat lui Arsene, în 2013, suma de 100.000 de euro, pentru a interveni la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate în tentativa de a-l „anihila“ pe preşedintele de la acea vreme al legislativului nemţean, Culiţă Tărâţă.

„În 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană, martor în cauză, suma de 100.000 de euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală“, se arăta într-un comunicat DNA.

Anchetatorii au precizat că banii au fost remişi de martor într-un loc public, un restaurant din Bucureşti. Cum tentativa de „compromitere“ a şefului CJ nu a reuşit, Pinalti a cerut restituirea sumei, ar fi primit înapoi doar 20.000 de euro şi a făcut presiuni pentru recuperarea restului, dar demersurile nu au avut efectul scontat. A urmat denunţul, iar pe 19 ianuarie 2018, anchetatorii DNA a cerut magistraţilor de la Tribunalului Bacău arestarea preventivă a lui Ionel Arsene, acesta fiind pus în control judiciar.

Decizia a fost atacată de procurorii anticorupţie la Curtea de Apel Bacău, instanţă care a considerat că se impune arestarea preventivă, mandatul fiind emis pe 29 ianuarie 2018. Preşedintele CJ Neamţ a stat o vreme după gratii, apoi a fost plasat în control judiciar, iar pe 27 iunie 2018 a scăpat de orice măsură preventivă şi a revenit în viaţa publică şi politică.

Între timp, procurorii DNA l-a pus sub acuzare pentru o altă faptă de trafic de influenţă, din anul 2015, tot din vremea când era deputat în Parlamentul României. Ionel Arsene era suspectat că ar fi cerut de la un om de afaceri un procent de 5% din suma de 60 de milioane de lei, bani ce trebuiau alocaţi de Administraţia Naţională Apele Române pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale.

Intervenţia a fost făcută la un coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, „dar demersurile nu au avut niciun rezultat“, preciza DNA. În timpul urmăririi penale cele două dosare au fost conexate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.