Alertă la nivel european cu privire la situația TVR

Autor: Politic Scan

Publicat: 29-03-2016

Actualizat: 29-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a trimis Biroului Permanent al Camerei Deputaților o scrisoare în care arată că pe site-ul Consiliului Europei a fost postată o alertă referitoare la situația Televiziunii Române, mai ales că ar putea intra în insolvență.

"Doresc să supun atenției dumneavoastră faptul că, recent, pe Platforma pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor de pe site-ul Consiliului Europei a fost postată o alertă referitoare la situația Televiziunii Române. Aceasta a fost introdusă la cererea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și a Asociației Europene a Jurnaliștilor și vizează pachetul de amendamente la Legea 41/1994 care ar putea aduce TVR în situația de insolvență. Astfel, în opinia acestor asociații, demersul legislativ reprezintă o amenințare la adresa independenței postului public de televiziune. Inițiativa FIJ/AEJ are la origine o solicitare de sprijin din partea Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind. Menționăm faptul că includerea României, alături de state precum Azerbaidjan, Federația Rusă, Turcia, pe site-ul specializat al Consiliului Europei este de natură să plaseze țara noastră într-o postură incomodă, care contravine poziției oficiale a autorităților pe tema respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", se arată în scrisoarea ministrului de Externe.

Lazăr Comănescu a solicitat un punct de vedere oficial.

"Având în vedere cele de mai sus, vă adresăm rugămintea de a ne transmite un punct de vedere oficial pe subiectul menționat, pentru a putea fi transmis Secretariatului Consiliului Europei și postat pe site-ul Platformei pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor", mai scrie Comănescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri